October 6, 2024

Secretarul general al guvernului, liberalul Mircea Abrudean spune că sunt total false afirmațiile potrivit cărora pierderea finanțării din PNRR pentru metrou va duce la renunțarea la acest proiect de infrastructură pentru Cluj-Napoca. Reprezentantul Guvernului a dat asigurări că metroul de la Cluj va merge înainte „fără doare și poate”.

„Nu există nicio problemă ca el să intre în execuție în ritmul asumat de către constructor pentru că avem un constructor desemnat într-o licitație. Procedurile a fost demarate conform legislației românești, beneficiarul adică primăria municipiului Cluj-Napoca și a făcut treaba fără vicii din punct de vedere al legislației în vigoare. Finanțarea metroului este asigurată printr-o Hotărâre de Guvern care aprobă indicatorii tehnico-economic și acolo se precizează faptul că din totalul sumei de aproximativ 2 miliarde de euro aproximativ 300 de milioane sunt asigurați din fonduri europene, diferența din împrumuturi externe, buget național și buget local cât poate fi implicat bugetul local în această discuție. Nu există nicio problemă în acest moment cu privire la derularea proiectului metroului, dimpotrivă am văzut acele cârtițe că ajung în Cluj, încep să sape. Există toate lucrurile clarificate”, a spus Mircea Abrudean. El a precizat că ceea ce este deranjant pentru el ca și clujean în primul rând este că sunt oameni din spectrul public care se bucură de posibilul eșec al unui proiect de asemenea anvergură. „Și asta cred că este destul de trist, adică cel puțin cei care suntem numiți-aleși în diverse funcții trebuie să facem tot posibilul să sprijinim proiectele comunității indiferent de coloratura politică nu să le criticăm atunci când vedem că ar exista posibilă probleme. Nu e cazul metroului care va merge înainte”, a explicat secretarul general al Guvernului.

În ultimele zile, mai multe voci au pus sub semnul întrebării proiectul de metrou de la Cluj după ce în spațiul public au apărut informații cum că cele 300 de milioane de euro din PNRR.

„Este trist pentru mine, ca și clujean, să văd că unii politicieni trimiși să reprezinte interesele clujenilor în Parlament nu fac altceva decât să exulte cu satisfacție atunci când un proiect major și extrem de necesar pare să întâmpine probleme…

Asta spune multe despre calitatea lor umană și despre ce intenționează să facă în continuare pentru cei care i-au ales, mai ales în contextul în care își dorește un nou mandat de parlamentar „independent”, deși le-a promis clujenilor că va rămâne primarul din umbră. Concluzia este una simplă și sunt convins că o vedem cu toții: dacă tot nu ai contribuit la niciun proiect de dezvoltare al Clujului, măcar nu te mai arăta acum preocupat și îngrijorat, când toți oamenii de bine se străduiesc să își facă treaba! Sau, un răspuns simplu la lozinca de campanie „Zi Sabin și vin!”, ar fi, în același limbaj plastic: „Dar unde ai fost în ultimii 4 ani, că nu te-a văzut nimeni? Am înțeles, ai fost deputat invizibil!”, a declarat Mircea Abrudean.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *