May 18, 2024

A privi Crucea Mântuitorului Hristos din perspectiva unei seducții pe care ar putea-o exercita asupra inimii omului, poate părea o optică teologică mult prea îndrăzneață. Mă grăbesc să precizez că seducția la care fac referire trebuie înțeleasă în sensul ei pozitiv, sens pe care îl exprimă foarte frumos profetul Ieremia, astfel: „Tu m-ai sedus, Doamne, iar eu m-am lăsat sedus” (Ir 20,7). Merită, totuși, să observăm că a vorbi despre seducția Crucii lui Hristos – adică a jertfei dureroase, liberă și totală a propriei Sale vieți – într-o societate axată preponderent pe căutarea plăcerii și a unei tot mai îndelungate fericiri pământești, poate însemna un anacronism sau, mai rău, o pierdere de vreme, însă jertfa mântuitoare a lui Hristos pe lemnul Crucii continuă să seducă sufletele însetate de Dumnezeu.

Pentru a înțelege modalitatea prin care inima omului se lasă sedusă de jertfa lui Hristos de pe Cruce va trebui, în mod inevitabil, fixată ca referință frumusețea iubirii. Aceasta este modalitatea aleasă de Hristos prin care suntem invitați la convertire și, în definitiv, la mântuire. Ceea ce ne marchează profund la moartea lui Isus este această frumusețe a iubirii care merge până la moarte. Se poate afirma chiar că, în această moarte a lui Isus, există o adevărată frumusețe. Însăși atitudinea lui Isus transformă desfigurarea îngrozitoare într-o adevărată transfigurare. Începând cu evanghelistul Ioan, tradiția creștină vede în Hristos pe Cruce o imagine glorioasă, o anticipare a învierii Sale. Măreția și frumusețea lui Hristos pe Cruce descoperă iubirea desăvârșită a lui Dumnezeu pentru oameni. Evanghelistul Ioan ne spune că „Isus … iubindu-i pe ai Săi cei din lume, până la sfârșit i-a iubit” (13,1). Această iubire care merge până la capăt, adică până la moarte, revelează o frumusețe de care nu putem decât să ne atașăm. În conflictul dintre grozăvia răutății și frumusețe, frumusețea iese învingătoare.

Referitor la seducția pe care iubirea o exercită asupra sufletelor, trebuie spus că ea este de ordinul experienței. Spre exemplu, se pot analiza și comenta Simfonia a V-a de Beethoven sau Gioconda lui Leonardo da Vinci, dar nu se poate dovedi că această muzică sau acest tablou sunt frumoase. În definitiv, aceasta ține de bogăția interioară a fiecăruia. La fel este și cu noi toți cei care stăm la picioarele Crucii. Când sufletele noastre se deschid iubirii dumnezeiești, se produce în noi un adevărat șoc. Totul devine parcă instabil și ni se „frânge” inima, suntem seduși de frumusețea acestei iubiri. Legat de acest aspect al efectului pe care îl poate avea Crucea lui Hristos asupra sufletelor, se impune un exemplu istoric contemporan, de o extraordinară frumusețe. Maximilian Kolbe, preot franciscan polonez, era deținut într-unul dintre lagărele de concentrare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Într-o zi, soldații SS hotărăsc să bage mai mulți deținuți în buncărul foamei, buncărul morții lente. Printre ei era și tatăl unei familii cu șase copii. Kolbe îi propune ofițerului să-l lase pe el să-i ia locul acestui tată. Astfel, el este cel care și-a dat viața în acel buncăr. Un astfel de gest eroic impune respect și admirație. Că e vorba de credincioși sau de cei care se declară agnostici, nu se poate să nu exclame: „gestul acesta este frumos, extraordinar de frumos!” O astfel de faptă – și câte altele n-au mai fost în acele lagăre – a fost mai mare și mai puternică decât toate atrocitățile. A fost un gest foarte eficace, întrucât îl marchează până și pe acel ofițer SS. Acest om, așa după cum ne putem da seama, era închis într-o logică perversă și criminală și, conform acesteia, trebuia să refuze schimbul condamnaților. Cu toate acestea, acel ofițer cedează, pentru că în adâncul propriei sale persoane este atins de frumusețea gestului. Un moment de har i-a străbătut ființa, descoperind astfel frumusețea iubirii. Acest exemplu, care actualizează sensul morții lui Hristos în contextul nostru religios, social și politic, nu se discută și nu poate fi supus unei așa-zise critici superioare. El se impune ca o chemare pentru fiecare dintre noi.

Cred cu tărie, așa cum frumos spunea un teolog iezuit francez, Bernard Sesboüé, că un astfel de exemplu, dimpreună cu multe altele la fel de impresionante, reprezintă „legătura vie ce ne face să înțelegem sensul Crucii, pentru a ne ajuta să regăsim cu o reînnoită prospețime toată greutatea umanității acestui eveniment în fața căruia riscăm să rămânem indiferenți. Dacă Crucea lui Hristos, unită multelor exemple ale acelora care au murit ca El, cu El și pentru El, dând mărturie despre dragoste și adevăr, nu ne-ar mai transmite nimic astăzi, oare n-ar trebui să strigăm: «vai de noi!»?”

În încheiere, se impune pentru fiecare dintre noi, mai ales în perioada de pregătire sufletească a Postului Mare, să ne întrebăm dacă avem sufletele deschise pentru a ne lăsa seduși de frumusețea iubirii desăvârșite revelată de Hristos pe Cruce. În definitiv, aceasta este strategia crucii: ea este în totalitate îndreptată spre convertirea noastră. Crucea lui Hristos ne mântuiește, seducându-ne la convertire.

Pr. Daniel AVRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *