April 17, 2026

Satul Seleuș (Mureș; parteneri în proiect Școala Gimnazială Cornel regman Daneș, Parohia Ortodoxă Română Seleuș, Comuna Daneș) devine, în această vară-11/15 august-, locul în care poveștile trecutului prind viață prin vocile și creațiile copiilor. Proiectul cultural „A fost odată în Seleuș”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), propune un model inovator de educație prin cultură în mediul rural, valorificând patrimoniul narativ local și încurajând colaborarea între generații.

Prin ateliere creative de storytelling, teatru, pictură, muzică și multimedia, cel puțin 30 de copii din satul Seleuș vor lucra direct cu povești reale ale vârstnicilor din comunitate. Aceste povești vor fi transformate în produse culturale originale – o carte ilustrată, un film documentar și o poveste audio – care vor fi lansate public și distribuite și în format digital, prin intermediul unei platforme online trilingve (română, engleză, germană), adresate inclusiv diasporei originare din sat.

Copiii vor fi îndrumați, pe parcursul proiectului, de o echipă interdisciplinară formată din artiști, muzicieni și profesori, care îi vor introduce în mod interactiv și empatic în lumea complexă și fascinantă a culturii. Astfel, proiectul contribuie la dezvoltarea competențelor creative, sociale și interculturale ale participanților și transformă satul Seleuș într-un spațiu viu de dialog între trecut și prezent.

Proiectul sprijină dezvoltarea competențelor creative și sociale ale copiilor, promovează coeziunea comunitară și încurajează multiculturalismul ca valoare de conviețuire. Intervenția este construită pe o analiză atentă a nevoilor educaționale și culturale din zonă și se aliniază strategiilor europene privind accesul echitabil la cultură și educație în mediul rural.

A fost odată în Seleuș este mai mult decât un demers artistic – este o punte între generații, între trecut și viitor, între local și global. În Seleuș, redescoperim puterea cuvântului rostit. Copiii învață să asculte și să transcrie povești reale, pline de sens, iar acest proces le dezvoltă empatia, creativitatea și legătura cu locul de care aparțin. Atelierul de povești nu este doar un exercițiu de scriere – este o experiență de viață. Fiecare copil care stă de vorbă cu un bunic din sat devine un păstrător de memorie, un mic arhivar al identității locale. ”A fost odată în Seleuș” este, pentru mine, dovada că educația prin cultură poate înflori și în cele mai mici comunități, dacă este făcută cu respect, cu grijă pentru oameni și cu iubire pentru poveștile lor. Cu inima plină de emoție și cu sufletul deschis, pornesc într-o călătorie extraordinară alături de copiii din comunitatea noastră rurală. Este un proiect de suflet care începe cu un pas mic, dar cu o inimă mare. Pentru că poveștile au puterea să ne unească, indiferent de cât de departe am fi. Cu drag și voie bună, către o săptămână plină de magie!”, potrivit lect. univ. dr. Raluca Sandu, coordonatoarea atelierului de povești.

 

Demostene Șofron

 

Articolul Seleușul, scenă vie a memoriei colective: Proiectul „A fost odată în Seleuș” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *