Turismul de incoming reprezintă o formă de export, exact ce are nevoie România pentru a aduce bani în ţară, iar printr-o eventuală renunţare la participarea la târgurile internaţionale de profil ţara ar dispărea de pe piaţa turistică internaţională, consideră Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT). „ANAT a luat act cu stupoare de declaraţiile recente ale domnului Radu Miruţă, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, care a afirmat că nu vede rostul târgurilor internaţionale de turism şi că nu a mai semnat finanţarea participării României la acestea. Pe de altă parte, ANAT consideră că domnul Radu Miruţă este de bună-credinţă. Provenind din zona IT, probabil că se gândeşte la soluţii de promovare digitală a României. Numai că promovarea turistică eficientă nu se rezumă la mediul digital. Ministrul de resort poate solicita ajutorul specialiştilor din industrie pentru a lua cele mai bune decizii. ANAT a fost şi este, ca organizaţie şi prin membrii din asociaţie, la dispoziţia membrilor Guvernului pentru a sprijini luarea celor mai bune decizii, venind cu experienţa din zona privată”, se arată într-un comunicat al ANAT. Potrivit asociaţiei, la târgurile internaţionale de la Londra şi Berlin participă anual peste 180 de ţări din cele 195 existente.
„Nu este o opţiune să nu fi prezent la aceste evenimente. De pildă, Albania a avut la ITB Berlin 2025 trei standuri pe o suprafaţă de peste 800 mp, ca ţară partener oficial al târgului. Cel mai probabil, Albania a cheltuit pentru un singur târg cât întreg bugetul anual al României pentru promovarea turistică. Miza turismului este uriaşă pe plan mondial: contribuie cu 10% la PIB-ul global şi este al doilea angajator ca importanţă pe planetă”, se mai arată în comunicat.
Preşedintele ANAT, Alin Burcea, spune că România este pe ultimul loc în Europa la numărul de turişti străini, în timp ce Albania a fost vizitată de 11 milioane de turişti anul trecut, iar Bulgaria de 13 milioane. În context, acesta a subliniat că România va dispărea definitiv de pe piaţa turistică internaţională dacă ministrul de resort decide să renunţe la târguri. „Astăzi, România este pe ultimul loc în Europa la numărul de turişti străini – 2,5 milioane în 2024, în timp ce Albania a avut 11 milioane, iar Bulgaria 13 milioane! Dacă domnul Miruţă renunţă la aceste târguri, România va dispărea definitiv de pe piaţa turistică internaţională! Iar bugetul de două milioane de euro? Este ridicol! Este un buget de firmă, nu de ţară! Este suficient pentru promovarea într-o singură piaţă, nu în 195 de ţări, din care cel puţin 7 sunt absolut prioritare! Am desfiinţat birourile externe de promovare. Dacă tăiem şi târgurile, mai bine închidem turismul de incoming! O fi şi asta o soluţie Ce ne mai trebuie turişti străini? Să ne plimbăm banii în familie!”, a afirmat Burcea. Acesta consideră că, „din păcate, turismul românesc a fost distrus de toate guvernele, dar acesta parcă face un efort special să-l îngroape”. Burcea a amintit că ţara noastră nu are o Autoritate Naţională pentru Turism, nu are un secretar de stat de specialitate şi că au fost închise birourile externe de turism. Potrivit asociaţiei, târgurile de turism reprezintă doar o parte a unui mix necesar de marketing turistic.
Articolul Semnal de alarmă ANAT: România riscă să dispară de pe piața turistică internațională apare prima dată în ziarulfaclia.ro.