October 6, 2024

Cojocna, o comună care își are adâncimile pline cu sare, iar din exploatările acestui zăcământ pe care sunt așezate multe localități transilvane, s-au născut și băile cu ape saline ale Cojocnei, de unde și genericul acestei manifestări culturale ce își susține brevetul denumirii.

Această ediție, care a urmat unei veri toride în care mii de clujenii și-au găsit „litoralul” aici, nu a cunoscut aceeași prezență datorită ploii dese și reci, chiar dacă programul gândit de noul primar ales al comunei, doamna Veronica – Anca Marcu, s-a străduit să aducă pe scena montată în curtea stațiunii artiști și formații cu un repertoriu de reală valoare. Ca jurnalist care mediatizez cu mult interes asemenea manifestări artistice, nu pot să nu notific faptul că locul unde a fost amplasată scena nu a fost cel mai potrivit, cum nici programul nu a fost bine echilibrat, mă refer la timpii alocați celor trei etnii care formează centrul comunei.

Sigur, sunt detalii pe care noul primar le va corecta, cunoscându-i puterea de muncă, abilitățile artistice, dar mai ales proiectele menite să dezvolte această frumoasă comună din Câmpia Transilvană.

De altfel, chiar personalitățile politice prezente la această manifestare a fiilor Cojocnei, respectiv europarlamentarul Vasile Dâncu, consilierul județean, Remus Lăpușan și primărița cu cele mai multe mandate în funcție, Lucia Suciu, au încurajat-o pe Anca Marc în noua funcție de manager al comunei ce-și așteaptă statutul de stațiune de interes local.

Programul zilei de vineri a debutat cu activități pentru copii, care au avut diferite jocuri, concursuri, au pictat și s-au jucat sub supravegherea părinților și organizatorilor, iar pe scenă au urcat soliștii Claudiu Ferco, Ionuț de la Câmpia Turzii și bine-cunoscutul și îndrăgitul solist de muzică populară, Ovidiu Purdea Someș, care nu a uitat să-și prezinte ale sale versuri de poet: ,,Cât a fost vara de mare, Iooi, ce m-am bronzat cu sare!. Dar vineri la festival, Cântăm fain, ca prin Ardeal!. Fain a cântat și a încântat publicul între care a coborât și cu care s-a fotografiat. Seara a fost dedicată discotecii.

Sâmbătă, a fost deschis târgul de produse lactate, completat de câțiva legumicultori, apicultori, meșteri în lemn și o valoroasă expoziție de artizanat prezentată de renumita meșter în domeniu, doamna Veturia Suciu, care a avut numeroase expoziții artizanale în numeroase țări ale continentului.

Programul artistic a fost dominat, pentru început, de muzica etnicilor maghiari, apoi formațiile de dansuri maghiare și românești, prezentate de Rapsodia Someșană.

Garofița Pop Oltean, Flaviu de la Cluj și Aurel Tămaș au primit cuvenitele aplauze în această a doua zi a festivalului Florilor de sare de la Cojocna.

Dumitru VATAU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *