February 29, 2024

CFR Cluj a rămas la nu mai puțin de opt puncte în spatele liderului din SuperLigă, FCSB, după ce a pierdut, scor 1-2, partida disputată duminică seara la Sfîntu Gheorghe, cu Sepsi. Meci din etapa a 20-a. Clujenii au condus cu 1-0, după reușita lui Tachtsidis din prima  repriză, dar gazdele au întors soarta partidei în partea secundă, în care CFR a ratat câteva ocazii uriașe de gol.

Echipele de start:

Sepsi OSK: Niczuly – Kecskes, Ninaj, Ciobotariu – Oteliță, Gheorghe, Păun, Varga – Ștefănescu, Safranko, Matei

CFR Cluj: Sava – Morgan, Kresic, Ilie, Camora – Avonou, Tachtsidis, Cvek – Otele, Bîrligea, Krasniqi

CFR Cluj încearcă să întrerupă seria neagră de 7 meciuri consecutive fără victorie în SuperLigă! 30 octombrie este data ultimei victorie a CFR-ului în SuperLigă, 3-1 împotriva campioanei Farul Constanța, în Gruia! Lovitură liberă din poziție bună pentru CFR, în min.11, după o pătrundere în forță a lui Bîrligea, șutul lui Camora nimerește însă zidul. Ninaj rămâne singur cu Sava, în min.18, dr reluarea sa este reținută de goalkeeperul CFR-ului. Safranko reia cu capul spre poartă, în min.19, dar balonul nu prinde cadrul porții clujenilor. Ocazie mare de gol pentru CFR la șutul lui Tachtsidis din mijlocul careului, din min.23, dar balonul s-a lovit de capul unui fundaș și a ieșit în afara terenului. GOOOOOOL CFR! TACHTSIDIS trimite în plasă pe colțul lung al porții lui Niczuly, în min.32, după un șut plasat de la 18 metri! 0-1! Otele trimite balonul în poartă, în min.37, dar golul este anulat pentru un ofsaid anterior la Bîrligea! Sava reține cu siguranță șurtul lui Ștefănescu din min.45. Și Păun își încearcă șansa de la mare distanță un minut mai târziu, dar portarul echipei din Gruia este din nou la post. Pauză.

Nicio schimbare la CFR Cluj după pauză. Niczuly reține din picioarele lui Bîrligea, în min.53, după o bună acțiune de atac a feroviarilor. Faza se repetă la indigo peste două minute, o nouă ocazie mare de gol a clujenilor. Mandorlini face primele modificări în echipa sa, în min.68: au ieșit Avounou și Otele, au intrat Fică și Deac. GOL Sepsi! KALLAKU înscrie în vinclul porții lui Sava, după un șut din colțul careului, în min.71! 1-1! Bîrligea ratează din nou o ocazie mare de a înscrie în min.79, după ce mingea a trecut la câțiva centimetri de bara porții gazdelor! Deac trimite un lob din marginea careului, dar aceasta nu prinde cadrul porții, în min.81. CFR presează în căutarea golului doi. A intrat și Juricic la CFR, în min.82, în locul lui Bîrligea. GOL Sepsi! DAMAȘCAN trimite în poartă cu un șut plasat din mijlocul careului, în min.85! 2-1! De la margine se arată 6 minute de prelungire a partidei. O nouă schimbare la CFR în min.90+1: iese Morgan, intră Filip. Final de meci!

Etapa următoare, în Gruia, are loc Derby de Cluj între CFR și U. Partida se va disputa joi, 21 decembrie, de la ora 19.45.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *