Știm cu toții că anul bisericesc bizantin se „deschide” cu sărbătoarea Nașterii Preasfintei Fecioare Maria – denumită în popor „Sfântă Mărie Mică” –, la 8 septembrie, și se „încheie” cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și ridicării ei la Cer de către Fiul ei, Domnul nostru Isus Cristos – „Sfântă Mărie Mare” –, la 15 august. Pare că între Nașterea și Înălțarea Maicii Domnului la Cer se derulează toate celelalte sărbători – evenimente aducătoare de har mântuitor pentru sufletele noastre. În special, cu ocazia acestor sărbători ale Sfintei Fecioare Maria se fac pelerinaje la locuri închinate cinstirii sale. Pelerinajele întruchipează în mod simbolic drumul vieții. De aceea, e important să reflectăm un moment asupra semnificației drumului vieții și la virtuțile pe care trebuie să învățăm să le dobândim pas cu pas, pentru ca drumul să ne conducă la împlinirea vieții.
Fiecare an, atât bisericesc, cât și calendaristic, reprezintă un drum care se deschide în fața sufletelor noastre. Pășim pe acesta de fiecare dată cu speranța că anul care vine va fi mai bun și facem un act de încredere mergând cu perseverență, deși vedem numai pasul următor de făcut și nu drumul până la capătul anului, cu atât mai puțin, drumul vieții noastre până la sfârșitul său natural: Marea Trecere la Casa Tatălui Ceresc.
Așa cum pe orice drum avem nevoie de hartă și indicatoare, iar pe cărările mai dificile avem nevoie chiar de prezența unui ghid, tot astfel, pe Calea Vieții avem nevoie de repere, de jaloane, dar mai ales de o Persoană care să ne însoțească, să ne conducă și să ne ocrotească. Aceasta este Persoana Sfintei Fecioare Maria. Știm că ea a străbătut drumul vieții sale cu credință și abandonare totală în voința lui Dumnezeu Tatăl, cu speranță și încredințare perseverentă dincolo de toate încercările prin care a trebuit să treacă, cu iubire profundă față de Dumnezeu și semeni și cu un profund spirit de slujire cu caritate. Această atitudine a condus-o până la picioarele Crucii Mântuitorului și dincolo de moartea Fiului ei, până la glorioasa Înviere, fiind co-răscumpărătoare în opera de mântuire a Domnului Isus Hristos. Contemplând parcursul vieții Sfintei Fecioare Maria, învățăm cum se crește în credință, în speranță și în iubire: trăind într-o profundă și permanentă relație cu Preasfânta Treime. „La Dumnezeu nimic nu este cu neputință” (Lc 1,37); aceasta ne dă putere să ne abandonăm voinței Tatălui, care ne iubește atât de mult încât L-a dat pe Fiul Său ca Jertfă pentru mântuirea sufletelor tuturor oamenilor de la începutul creației și până la sfârșitul veacurilor. Dar și Sfânta Fecioară, prin cuvintele: „Iată servitoarea Domnului” (Lc 1,38), a consimțit și a aderat „în avans”, cu întreaga ființă la oferirea Fiului ei și – odată cu oferirea Lui – s-a oferit pe sine. În aceasta constă exemplul de speranță și ascultare al Maicii Domnului: în faptul că, de-a lungul drumului vieții, în fața evenimentelor dramatice prin care trebuia să treacă, nu și-a retras oferta făcută lui Dumnezeu prin cuvintele: „Iată servitoarea Domnului”. Nu s-a dat înapoi din fața suferinței provocată de ostilitatea întâmpinată în Bethleem înainte de nașterea Domnului, nici în momentul profeției dureroase făcută de bătrânul Simeon în Templu, nici în momentul fugii în Egipt, nici când L-a pierdut pe Copilul divin timp de trei zile în Ierusalim, dar nici ulterior, când Isus și-a început viața publică, fiind respins de ai Săi din Nazaret, fiind neacceptat și neînțeles de mai-marii poporului iudeu, culminând cu Pătimirea, Răstignirea și Moartea Mântuitorului. Sfânta Fecioară L-a urmat pretutindeni, s-a identificat cu misiunea Fiului ei și a consimțit să-L piardă progresiv, renunțând la simțămintele sale materne. În acel moment, la dorința exprimată de Isus pe Cruce „–Iată Fiul tău! – Iată Mama ta!”, Mama lui Isus a acceptat să devină Mama noastră, a tuturor.
Nu există drum al vieții umane pe care ea să nu-l fi străbătut când L-a urmat pe Fiul și Domnul ei Isus; nu există mizerie umană sau nevoie materială ori spirituală prin care vreo ființă omenească să treacă, iar Maica Domnului să fie străină de aceasta. Mai mult, una dintre puținele intervenții ale sale pe care ni le revelează Noul Testament sunt un îndemn valabil pentru fiecare dintre noi, pentru a putea răzbate pe drumul vieții: „Faceți tot ce vă va spune (Isus)!” (In 2,5).
De la Maica Domnului învățăm că încrederea în Cuvântului lui Dumnezeu este esențială pentru parcurgerea mântuitoare a drumului vieții noastre creștinești. Dacă pe drumul vieții căutăm fericirea, Sfânta Elisabeta ne arată o „cheie” a fericirii în credința Fecioarei Maria: „Fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul!” (Lc 1,45).
În Evanghelia care se citește la fiecare sărbătoare dedicată Maicii Domnului în decursul anului liturgic, apare dialogul dintre o femeie din popor și Isus, dialog care ne oferă îndemnul constant de a asculta și păzi Cuvântul lui Dumnezeu. Trăind în conformitate cu acesta, drumul vieții noastre va fi orientat spre adevărata fericire.
Fie ca Maica Domnului să ne însoțească pe drumul pe care-l avem de parcurs în această viață, în acest pelerinaj pe care suntem chemați să-l străbatem cu încredere, cu speranță, cu iubire și cu multă smerenie. Fie ca pelerinajele pe care le facem în diferite locuri dedicate Sfintei Fecioare să ne ajute să urmăm modelul de virtuți ale Maicii Domnului.
Bucură-te, Maria, Maica lui Dumnezeu, comoară prețioasă care aparții lumii întregi, candelă care nu se stinge niciodată, cununa fecioriei, susținătoarea adevăratei credințe, templu de nedistrus, încăpere a Infinitului! Mamă și Fecioară, datorită ție, omul cel căzut este primit în Cer! (Invocație adresată Sfintei Fecioare Maria de Sfântul Chiril al Alexandriei, sec. IV-V).
Maria, Însoțitoarea vieții noastre, roagă-te pentru noi!
Sr. Letiția, CMD
