În rânduiala Bisericii Ortodoxe, începând cu Duminica Intrării Domnului în Ierusalim sau Duminica Floriilor, se deschide o perioadă cu totul aparte. Cunoscută în general ca Săptămâna Mare sau Săptămâna Sfintelor Pătimiri, aceasta ne cheamă să stăm, trup și suflet, alături de Hristos pe drumul spre jertfa Sa mântuitoare de pe Golgota.
O caracteristică liturgică a acestor zile sunt Deniile, care se săvârșesc în fiecare seară, deși ele în esență sunt Utreniile zilelor – adică slujbele de dimineață. Această „răsturnare” a rânduielii liturgice are două explicații. Una, de ordin practic, se leagă de faptul că în trecut, creștinii stăteau în priveghere de toată noaptea, mai ales în această săptămână, înțelegând că datoria de a aduce laudă Domnului, care din dragoste pentru noi s-a jertfit, este mai importantă decât orice, chiar decât propriul confort al odihnei și al somnului. O a doua explicație, de ordin spiritual, este aceea că prin răsturnarea „timpului” liturgic se arată absurdul dezordinii în care omul a adus creația prin păcatul său și faptul că Învierea Domnului repune lucrurile în ordinea lor naturală, gândită de Dumnezeu. De aceea, după Slujba de Înviere și rânduiala slujbelor reintră în normal.
Prima zi a acestei perioade, numită și Sfânta și Marea zi Luni, sau „Lunea Mare”, aduce în prim plan gestul Mântuitorului, uimitor pentru Apostoli și pentru noi: acela prin care a blestemat un smochin în care nu a găsit rod, deși nu era vremea smochinelor (Mt. 21, 18-22), și acesta „s-a uscat îndată”. Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilia 67 la Matei) spune că Domnul a făcut aceasta ca pildă pentru mai marii evreilor dar și pentru noi, ca o minune pedagogică. Semnificația este legată de relația care trebuie să existe între podoabă și rod. Smochinul era înfrunzit, arătând că este un pom capabil să rodească, să facă ceea ce Dumnezeu a sădit în el firesc și cu toate acestea Mântuitorul nu a găsit decât podoaba goală de rod. Smochinul avea totuși o scuză, nu era vremea roadelor, și totuși nu a scăpat de pedeapsă.
Pentru om nu există o vreme anume a roadelor. Permanent suntem chemați să aducem roade potrivit felului în care Dumnezeu ne-a înzestrat de la creație. Problema este tocmai faptul că de cele mai multe ori alegem doar să afișăm podoaba fără ca în spatele acesteia să fie cu adevărat un suflet iubitor și smerit, pregătit să se întâlnească cu Hristos pe drumul Golgotei și în Înviere. Postim de hrană, dar nu renunțăm la gânduri rele și viciile trupești. Vorbim despre dragoste, dar o pervertim prin propriile noastre pofte. Ne declarăm smeriți, dar căutăm lauda și aprecierea celorlalți până și în cele mai neînsemnate aspecte ale vieții noastre. Toate acestea nu fac altceva decât să ne arate asemenea Smochinului neroditor, care s-a uscat doar prin cuvântul lui Hristos. De aceea, pentru a întări această lecție a smochinului, Mântuitorul rostește în continuare două pilde, care se citesc tot în această zi: a celor doi fii și a lucrătorilor nevrednici. Ambele arată aceeași realitate a umanității, neascultarea și neorânduiala. Tatăl-Dumnezeu ne îndeamnă să lucrăm cele bune, să aducem rod însutit, să creștem spre asemănarea cu El. Toate acestea nu pentru El – că Dumnezeu rămâne același Dumnezeu atotputernic și desăvârșit și cu noi și fără noi – ci pentru noi, pentru câștigarea vieții celei nepăcătoase prin care să fim capabili să simțim și să împărtășim iubirea nemărginită a Domnului, arătată prin Pătimirile Sale. Acesta este începutul drumului spre întâlnirea reală cu Hristos cel Înviat, pocăința sinceră și determinarea de a face roadele duhului. Cu acest mesaj a început și Domnul propovăduirea, cu același mesaj a început și Postul cel Mare și cu același mesaj începe și Săptămâna Mare.
Căci altfel ne putem întreba:
Ce va fi atunci cu noi când Domnul se va arăta desăvârșit în fața noastră la Înviere și noi vom fi împodobiți dar fără rod?
Pr. dr. Claudiu-Ionuț Boia. Parohia Sfânta Treime, Zalău
Articolul Sfânta și Marea zi Luni – Împodobirea fără rodire apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
