La Grădina Botanică „Alexandru Borza” a început spectacolul fluturilor tropicali, de vineri, 19 septembrie 2025, când s-a deschis Expoziția de fluturi vii „Petale Zburătoare – Lepkék a levegőben”, în sera situată lângă Institutul Botanic, anunță reprezentanții acesteia.
Astfel, vizitatorii pot descoperi 25 de specii spectaculoase de fluturi exotici, în mare parte din Amazon și Asia tropicală, care în această perioade ies din pupe, oferind un spectacol de neuitat, potrivit acelorași reprezentanți. Printre atracțiile expoziției se numără fluturele Morfo amazonian (Morpho peleides), impresionant prin strălucirea albastră metalică a aripilor, monarhul african (Danaus chrysippus), obișnuit cu regiunile calde din Africa, Hamadryas feronia, supranumit „fluturele pocnitor” datorită sunetelor caracteristice de apărare, și Cethosia biblis, ale cărui culori vii semnalează toxicitatea sa naturală.
Expoziția este deschisă până la data de 5 octombrie 2025, zilnic între orele 10:00 și 16:00, interval orar în care vizitatorii pot admira fluturii atunci când sunt în plină activitate. De luni până vineri, între orele 10:00–13:00, au prioritate grupurile organizate (15-25 persoane), pe bază de programare în avans cu cel puțin o zi înaintea vizitei (grupuri școlare sau educaționale de minimum 15 persoane), la adresa: https://calendly.com/…/vizite-grupuri-organizate-la….Durata alocată vizitei pentru grupurile organizate este de 20 de minute. Ultima intrare în expoziție este la ora 15:45. Intrarea în incinta expozițională se face pentru un număr limitat de persoane (25). Expoziția este inclusă în biletul de intrare la Grădina Botanică.
T.S.
sursă foto: Grădina Botanică
Articolul Spectacolul fluturilor tropicali la Grădina Botanică „Alexandru Borza” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.