June 20, 2024

Este vorba de dotări pentru reducerea riscului de infecțiilor nosocomiale, obținute prin accesare de fonduri europene în valoare de trei milioane de lei. 

Consiliul Județean Cluj a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (S.E.A.P) anunțul privind achiziționarea a nu mai puțin de 10.824 de produse și echipamente medicale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale în Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, informează reprezentanții Consiliului Județean Cluj, într-un comunicat de presă.

Citând aceleași surse, dotările prevăzute vor fi achiziționate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, câștigat și implementat de forul administrativ județean, valoare totală estimată a acestora fiind de trei milioane de lei.

Astfel unitatea sanitară clujeană, aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va beneficia de 8.400 de seturi de oxigenoterapie cu umidificator, 310 kituri de prelevare a probelor biologice endobronșice, 1.000 de kituri de ventilație noninvazivă, un sistem de spălare și dezinfecție a fibroscoapelor, un sistem de spectrometrie de masă MALDI-TOF pentru identificarea microorganismelor/fenotipurilor de rezistență și un termostat pentru hemoculturi. În plus, vor  fi achiziționate două seturi pentru videobronhoscopie, un incubator pentru microbiologie, un autoclav, 1.100 de kituri RT-PCR de identificare genotipuri, trei maceratoare și patru seturi de măsurare a diurezei.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că  dotările vor oferi pacienților în spital un plus de siguranță și confort: „Aceste dotări au o importanță deosebită în ceea ce privește prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale, precum și pentru asigurarea unui act medical de înaltă calitate. Cu ajutorul fondurilor europene pe care le-am atras vom oferi pacienților un plus de siguranță și confort.” 

T.S.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *