June 25, 2024

Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS „luna aceasta”, chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.

Transportul a fost făcut „la cererea directă a preşedintelui” Joe Biden în februarie, a declarat Vedant Patel, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, adăugând că rachetele, care făceau parte din ultimul pachet de ajutor pentru Ucraina trimis la 12 martie, „au sosit în Ucraina luna aceasta”.

Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, a promulgat miercuri pachetul legislativ ce prevede un ajutor de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, adoptat de Congres după mai multe luni de dispute între democraţi şi republicani, notează Reuters.

Primele noi livrări de echipamente militare americane vor pleca spre Kiev în orele următoarele, a spus Biden într-o declaraţie de presă transmisă de la Casa Albă. „În orele următoare, efectiv în câteva ore, vom începe să trimitem Ucrainei muniţii pentru apărare antiaeriană, muniţie pentru sistemele de rachete şi vehicule blindate”, a promis preşedintele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *