May 12, 2025

Trei studenți din anul I ai Facultății de Inginerie Electrică din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) s-au remarcat prin rezultatele obținute la ediția din acest an a Concursului Național Studențesc de Mecanică „Andrei G. Ioachimescu”, desfășurat la Brașov, la sfârșitul săptămânii trecute, anunță reprezentanții universității clujene.

Echipa UTCN a fost formată din trei studenți din anul I ai Facultății de Inginerie Electrică care s-au clasat pe locurile 4, 5 și 8 la secțiunea dedicată profilului nemecanic. După cum informează aceiași reprezentanți, studenții clujeni au dovedit implicare și rigurozitate în abordarea temelor de concurs, fiind îndrumați de prof. dr. ing. Diana Ioana Popescu. Totodată, studentul Tudor Mihai Severin s-a evidențiat în rândul participanților și a fost răsplătit cu prestigiosul Premiu „Dumitru I. Mangeron”, acordat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași. Cu acest prilej, reprezentanții UTCN au transmis felicitări tuturor studenților pentru rezultatele deosebite obținute.

sursă foto: UTCN

T.S.

Articolul Studenții UTCN s-au remarcat la Concursul Național de Mecanică apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *