Cu Tango-publicat în 1964, jucat în premieră absolută în 1964-, Mrozek și-a asigurat notorietatea. A asigurat, în același timp, și notorietatea textului. Motivul este ușor de dedus. Omul este în centrul atenției lui Mrozek, omul în contexte social-politice și economice diferite, omul pe care-l studiază, analizează și comentează prin prisma comportamentelor, activităților, dorințelor, speranțelor, gândurilor, realizărilor și eșecurilor, frustrărilor, bucuriilor, răzvrătirilor, moralității și eticii. Sunt analize lucide, de luat în seamă. Și de luat în seamă pentru că avem de-a face cu tragedii umane care leagă trecutul de prezent. Și, de ce nu, de viitor. Motiv pentru care se poate afirma și că piesa poate fi văzută și interpretată ca o parabolă a istoriei moderne.
Tango-producție Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca– explorează dezintegrarea familiilor poloneze în interbelic și post al Doilea Război Mondial. Vorbim atunci despre lupta pentru supraviețuire, la limita existenței. Ceea ce mă face să vorbesc despre Tango, cu toată încărcătura teatrului absurd, ca despre o dramă existențială, a vieții de azi pe mâine, a imposibilității valorizării sociale. Pentru că Tango este despre familie, despre conflictul dintre generații, despre dictatură și putere, libertate și îngrădirea libertății, despre ratare socială, despre dorința oamenilor de a fi și altceva decât sunt în realitate.
Artur este personajul principal, instabil emoțional, obsedat de ordine și disciplină, de obiceiuri și tradiții, curățenie fizică și morală, rigid, fragil, frustrat, răzvrătit. Spre el se îndreaptă atenția lui Mrozek, dar și atenția noastră. Dar atenția lui Mrozek se îndreaptă și spre celelalte personaje-Eleonora și Stomil/părinții lui Artur, Ala/verișoara și logodnica lui Artur, Edek/amantul Eleonorei, Eugenia/bunica lui Artur, Eugeniusz/fratele Eugeniei-, atitudine pe care o avem și noi, spectatorii. Șase caractere exotice, diferite ca mod de gândire, acțiune și comportament, filosofii proprii. Stomil se gândește la salvarea lumii prin artă, obsedat fiind de experimente teatrale, împovărat de regrete, frustrări; Eleonora obsedată mai mult de Edek decât de artă și familie; Edek, prietenul familiei, aparent amabil, sadic în realitate, demonic; Ala, frumoasă, dar frumusețea nu ajută într-o familie ce se dezintegrează de la o scenă la alta; Eugeniusz, un alt obsedat de putere și control; Eugenia, banală trecere prin viață. Avem de-a face cu alegorii și metafore ce se regăsesc în replicile grosiere sau fine ale celor șapte personaje.
Regizorul Keresztes Attila lucrează atent, cu o meticulozitate de apreciat. Evidențiază eșecul existențial al lui Artur, al celorlalte personaje. Asigură acel ritm interior care susține spectacolul, aplecare spre exploatare a detaliilor și nuanțelor de natură psihologică, mai ales că partiturile actoricești sunt complexe, solicitante. Decorul-Kupas Anna-, costumele-Bianca Imelda Jeremias-, muzica-Boros Csaba- și coregrafia-Sinko Ferenc-sunt în spiritul textului și al timpului, cadru istoric realizat cu discernământ.
Distribuția este omogenă. Intrăm în labirintul conștiințelor umane cu Gedo Zsolt/Artur (duce greul întregului eșafodaj dramatic), Szucs Ervin/Stomil, Kato Emoke/Eleonora, Kantor Melinda/Eugenia, Orban Attila/Eugeniusz, Vata Lorand/Edek, Totszegi Zsuzsa/Ala, partituri actoricești pline de viață și culoare în condițiile unor relații interpersonale dezastruoase. Ce prind publicul, transformându-l nu numai într-un martor, ci și într-ul comentator pe cât de atent și lucid al evenimentelor, pe atât de avizat.
Luni, 9 iunie
Este ultima zi a Săptămânii Centenare Harag Gyorgy. Propunerea zilei este Billy Șchiopul de Martin McDonagh, producție a Teatrului de Comedie din București, regia Vlad Massaci, oră de începe 20:00.
Demostene Șofron
Articolul Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca/Săptămâna Centenară Harag Gyorgy – Tango, realitățile existențiale ale dansului apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
