
Competiția Locală și-a desfășurat anul acesta, cea de a 16-a ediție. Sunt 16 ediții din care cotidianul Făclia în colaborare cu sculptorul Ovidiu Guleș (trofeul propriu-zis) bifează a 7-a prezență. O bucurie pentru a fi alături de cei tineri, de a vedea în ei seniorii de mâine ai regiei de film din România.
2024 a însemnat pentru Competiția Locală peste 40 de filme înscrise, șapte intrate în finala de marți 18 iunie-excelentă gazdă Cercul Militar, excelente gazde Alexandra Csenger/coordonator proiect și Cristian Grindeanu/moderator-, o misiune deloc ușoară pentru juriul pe care-l amintesc cu plăcere: Rodica Lazăr, Gabi Virginia Șarga și Ana-Maria Comânescu. Și repet, nu a fost deloc, deloc ușor, jurizarea fiind judicioasă în condițiile diversității tematice și stilistice.
Premiul Făclia în colaborare cu Ovidiu Guleș l-a obținut scurtmetrajul Casa cea veche, regia Dragoș Bădiță. Rar mi-a fost dat să văd un film de o picturalitate cu totul și cu totul aparte, frapantă, trimiteri spre impresionism, postimpresionism, abstract figurativ… Firesc dacă am în vedere faptul că Dragoș Bădiță (37 de ani) este absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, studii licență și master. Sincer să fiu, mi-ar face plăcere să avem parte și de un vernisaj Dragoș Bădiță la Cluj-Napoca.
Premiul Competiției Locale îl obține filmul lui Philip Găicean, Centimetric, o comedie spumoasă pe tema credulității celor tineri mai ales. Mențiunea Specială a Juriului răsplătește filmul regizat de Farkas Agnes Anna, Cu gust de fum și amintire a verii. În fine, Premiul McDonald a revenit peliculei Mater Noster, regia Lehel Fazekas.
Au mai intrat în finala de 7, Te știu după ambalaj (regia Alexandra Matei și David Vâlcu), Ciocârlia (regia Adrian Cucu), 27 aprilie (regia Hathazy Rebeka).
Demostene Șofron