September 15, 2024

Așa cum se întâmplă în fiecare vară Uniunea Armenilor din România organizează obișnuita tabără de vacanță pentru tinerii acestei etnii, cu scopul de a-și petrece o parte a sezonului estival într-un mod cât mai plăcut și reconfortant. În acest an organizarea taberei revine sucursalei Bacău a UAR, locația aleasă fiind împrejurimile orașului sucevean, Gura Humorului, unde, cândva a existat o mică comunitate armenească și unde mai sunt păstrate tradițiile și obiceiurile locale.

Sucursala UAR Gherla este reprezentată la tabără de un număr de zece tineri, cu toții membrii cunoscutului Ansamblu de dansuri armenești ”Hayakaghak”, conduși pe meleagurile moldovene de instructoarea Ursan Esztegar Erika, principalul organizator al activităților cultural-artistice în rândul armenilor gherleni, dar și în mijlocul comunităților din zona Transilvaniei. Băieții și fetele din Gherla pe lângă obișnuitul program a taberei susțin momente coregrafice și îi instruiesc și pe colegii lor din alte orașe în frumoasele și originalele dansuri armenești, cu care de 15 ani efectiv uimesc admiratorii. Ei vin după o perioadă deosebit de bogată în evoluții de mare succes la diferite festivaluri și concursuri organizate în țară (printre care s-a aflat și prima ediție a Festivalului internațional interetnic de la Gherla), așa că această perioadă de odihnă și recreere a venit la momentul potrivit. Imediat la sosirea în orașul moldovean, oaspeții taberei s-au deplasat la Mănăstirea armenească Hagigadar din vecinătatea municipiului Suceava unde a avut loc hramul sfîntului lăcaș de cult. De asemenea, tinerii taberei vizitează și alte obiective religioase și turistice din nordul Moldovei și efectuează excursii în zonele montane ale județului. Armenii gherleni coordonează pregătirea celebrelor urechiușe (anganciabur), o specialitate gastronomică cunoscută și mult apreciată pentru gustul specific artei culinare a comunității locale.

Timp de o săptămână tinerii taberei învață noi jocuri distractive și studiază obiceiurile și tradițiile artei și culturii armenești din țara noastră. Tabăra de la Gura Humoruluii are loc în perioada 16-23 august 2024 și este cea de a 4-a ediție după cele organizate la Dumbrăveni, Arefu (Argeș) și Mamaia.

Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *