January 14, 2025

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe a avertizat în cadrul evenimentului de lansare a candidaților PNL pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie că este nevoie „obligatoriu” de o reformă a administrației în România, precizând că este inadmisibil să stai cu mâna întinsă ca oraș sau județ la forurile centrale să-ți aloce resurse financiare.

Liberalul a menționat că dacă o localitate ar trăi numai din bugetul propriu pe care îl are, din cauza criteriilor de alocare a banilor mult depășite, mai mult de jumătate din UAT-uri ar da faliment.

Alin Tișe a explicat că județul Cluj deși este numărul unul la nivel național la mulți indicatori, bugetul propriu al Consiliului Județean Clujului este la nivelul a 5 sau 6 milioane de euro, restul banilor provenind din finanțări europene, din împrumuturi, emisiuni de obligațiuni. „Practic bugetul unui județ precum Clujul este comparabil cu a unui oraș. Modul de repartizare a banilor de la bugetul central este și în prezent deficitar cu privire la administrațiile locale iar dacă o localitate ar trăi numai din bugetul propriu pe care îl are, mai mult de jumătate din UAT-uri ar da faliment. Aceste sume care se repartizează după criterii stabilite mult mai de demult și nu țin pasul cu ceea ce România astăzi trăiește. Este inadmisibil să stai cu mâna întinsă ca oraș sau județ la forurile centrale să-ți aloce resurse financiare când acestea ar putea fi alocate foarte simplu după niște criterii știute de toată lumea și care să ajute primarii, consiliile județene, dar în principal cei care suferă suntem noi dar în mod special cetățenii. O reformă a acestei țări este obligatorie. O reformă a administrației care ar duce la o revoluție administrativă și care ar aduce un plus de bine pentru cetățeni. În ciuda acestor bugete pe care noi le deținem, România încă nu a făcut ceva ce trebuie: reforma administrativă. Suntem un pol regional, însă este nevoie ca acolo unde dezvoltarea este importantă să fie susținere de la Guvernul central”, a arătat Alin Tișe. El a afirmat că se întâmplă de multe ori ca anumite proiecte să nu poată fi duse la final din lipsă de finanțare. Totodată șeful Consiliului Județean Cluj a atras atenția că la nivelul Clujului tot ce s-a realizat s-a datorat muncii primarilor, precizând că PNL, în viitor, ar trebui să-și asume transparent și să nu se sfiască să introducă un sistem salarial prin care să fie recompensați corect primarii eficienți, inclusiv creșterea salariilor primarilor.

Alin Tișe spune că județul Cluj a avut parte de un furnicar de investiții în ultimii ani. „Cred că suntem într-un moment în care avem un final de ciclu dar și un nou ciclu electoral. Cred că a sosit momentul în care partidele să vorbească despre fapte și nu despre vorbe goale”, a menționat liberalul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *