April 12, 2024

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal să dispute fiecare patru meciuri fără spectatori, în urma incidentelor de la meciul direct din etapa a 30-a a Superligii.

Totodată, cele două cluburi au fost amendate cu câte 100.000 de lei.

Astfel, niciuna dintre cele două echipe nu va mai juca în acest play-out cu spectatori pe teren propriu, ambele mai având de jucat acasă câte patru partide.

Partida Dinamo – UTA Arad, scor 1-0, din etapa a 30-a a Superligii, ultima a sezonului regulat, a fost marcată de incidente între suporteri. Startul partidei a fost amânat din cauza materialelor pirotehnice aruncate pe suprafaţa de joc şi a unor bătăi între suporterii dinamovişti şi cei de la UTA Arad, ajutaţi de cei ai echipei de ligă secundă CSA Steaua.

Partida a început cu o întârziere de opt minute, după ce suporterii lui Dinamo și cei ai UTA-ei s-au luat la bătaie chiar pe terenul de joc. La scandal au luat parte și ultrașii CSA Steaua, veniți în sprijinul fanilor arădeni.

Totodată, gazonul de pe arena Arcul de Triumf a fost afectat după ce mai multe torțe și petarde au fost aruncate pe suprafața de joc, în vreme ce mai multe scaune din tribune au fost distruse.

Liderul galeriei echipei de fotbal CSA Steaua, Andrei Florescu, a fost plasat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat că a participat la încăierarea cu suporterii lui Dinamo. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti solicitase ca Andrei Florescu să fie arestat preventiv alături de alţi trei ultraşi, însă un judecător de la Tribunalul Bucureşti a decis ca liderul galeriei să fie plasat în arest la domiciliu, restul fiind în libertate sub control judiciar. Alţi trei suporteri care au participat la violenţe sunt cercetaţi sub control judiciar, măsură luată direct de către Parchet.

Infracţiunile pentru care sunt cercetaţi ultraşii sunt: încăierare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive efectuate fără drept.

Recurs din partea ambelor formații

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au anunţat, fiecare, că au făcut recurs la decizia Comisiei de Disciplină a Federaţiei de Fotbal.

”UTA a făcut recurs. Clubul a atacat prin recurs Hotărârea Comisiei de Disciplină din data de 27.03.2024 în care UTA a fost penalizată cu o amendă de 100.000 de lei şi cu disputarea a patru meciuri de acasă fără spectatori”.

Condamnăm în totalitate actele de violenţă de pe stadioane, suntem pentru toleranţă zero, dar dintre toate consecinţele negative ale hotărârii, cel mai puternic ne afectează că sunt pedepsiţi 10.000 de oameni din cauza unui grup mic greu de încadrat la categoria de suporteri. Suporterii echipei UTA se îmbracă în roşu şi alb, nu în negru. Clubul a făcut recurs în primul rând pentru masa mare de suporteri şi pentru echipă. Hai UTA!”, a anunţat clubul arădean, joi, pe pagina sa de Facebook.

Dinamo a reacţionat miercuri pe Facebook, cu un comunicat în care se arată: ”Ne vom căuta dreptatea prin comisii, prin avocaţi şi vom contesta această decizie luată după regulamente rămase de mulţi ani în vigoare. Patru etape cu ‘porţile închise’ înseamnă final de sezon, pentru suporterii noştri, la meciurile disputate pe teren propriu, pe Arcul de Triumf sau pe Arena Naţională’.

”Urmează opt etape, opt finale în care se poate decide destinul echipei pe termen mediu şi lung. Ar fi, însă, injust, ca fanii noştri, celebri în toată lumea pentru pasiune şi creativitate, să nu îşi poată încuraja echipa favorită. Dinamo va lupta cu toate forţele, transparent şi regulamentar, pentru dreptul suporterilor noştri de a fi alături de echipă, în tribune, meci de meci”.

Pe lângă sancţiunile individuale dictate împotriva celor direct responsabili, acceptăm suspendarea unor sectoare de tribună, însă nu putem fi de acord cu o interdicţie generală, aplicată global fanilor care au respectat normele de comportament în arenele sportive. Ei nu au nicio vină!”, a subliniat clubul, care, prin administratorul special Andrei Nicolescu, a apreciat că hotărârea Comisiei de Disciplină ”reprezintă o palmă dată fotbalului şi dărâmă eforturile făcute în ultimii ani de FRF, LPF, deţinători de drepturi, cluburi, sponsori, de a readuce publicul pe stadioanele noi construite de CNI, de a creşte media de spectatori în fiecare sezon, de a spera că suntem, şi cu fotbalul, în Uniunea Europeană.”

Galeria echipei UTA și-a anunțat deja participarea la meciul de sâmbătă împotriva Universității Cluj, în play-out-ul SuperLigii. Partida va avea loc pe Cluj Arena, cu începere de la ora 18.00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *