October 6, 2024

Sărbătoarea „Înălțării Sfintei Cruci”, își leagă originile de găsirea lemnului Sfintei Cruci, în sec. al IV-lea, în Țara Sfântă, de către Sfânta Elena. Pentru creștini, „Înălțarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci”, fixată în calendarul liturgic la data de 14 septembrie, este în primul rând o sărbătoare a bucuriei în credință pentru că, ceea ce trebuia să fie de fapt semnul înfrângerii, semnul rușinii, a devenit prin Cristos semnul victoriei, al bucuriei, și al triumfului final al lui Dumnezeu asupra răului.

Biruința lui Cristos prin Cruce, pe care o vestește Biserica din toate timpurile, o regăsim proclamată și prin vocile a trei Episcopi greco-catolici ce s-au succedat la cârma Eparhiei de Cluj-Gherla în ultimul secol de istorie și viață de credință a acestei eparhii:

1. Preasfinția Sa Claudiu, actualul Episcop de Cluj-Gherla: „Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu a acceptat să se jertfească pe Cruce pentru noi. Și atunci când ne îndoim câteodată de prezența lui Dumnezeu în viața noastră, când ne îndoim că ne ajută, când ni se pare că suntem singuri, că crucea noastră este prea grea, că încercările, suferințele, bolile pentru noi sau pentru cei din familiile noastre sunt prea grele, atunci ne aducem aminte că semnul sfintei cruci este un semn de iubire. Să nu ne îndoim niciodată de iubirea lui Dumnezeu. Cum am putea să ne îndoim atunci când El și-a jertfit unicul Său Fiu pentru noi? Oare ce mamă sau ce tată ar fi dispus să jertfească un fiu din iubire pentru altcineva? Dumnezeu a făcut acest lucru pentru noi când eram dușmanii Lui, când eram separați de El. Și a făcut-o tocmai pentru a reface comuniunea cu El, pentru a ne readuce în grădina Raiului. Deci, Crucea lui Dumnezeu este semn de iubire.

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci să fie o invitație pentru noi să facem curățenie în sufletul nostru. Să redescoperim și noi în sufletul nostru Sfânta Cruce așa cum Sfânta Elena a descoperit-o. Și să fim mândri de Sfânta Cruce fiindcă suntem mândri de iubirea cu care Dumnezeu ne-a iubit. Și aducându-ne aminte de această iubire, să știm să o dăruim și celorlalți.” (Băișoara, 14 sept. 2023)

2. Preasfinția Sa Florentin, Episcop de Cluj-Gherla (2002 – 2021): „Ceea ce s-a crezut că a fost o mare victorie a răului asupra binelui, răstignirea lui Isus, s-a transformat, prin voința divină, în cea mai puternică și strălucitoare victorie a binelui asupra răului. Nu numai că nu au reușit să-L omoare pe Fiul lui Dumnezeu, dar întregul neam omenesc a fost salvat de sub stăpânirea răului, prin mântuirea dobândită de Cristos pe Cruce. De aceea, pentru creștini, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este o sărbătoare de bucurie, în care s-a înălțat steagul victoriei binelui asupra răului, steagul pe care este imprimat semnul crucii, acela în care și Constantin a învins, acela în care Biserica a dobândit eliberare. Întregul neam omenesc de pretutindeni și dintotdeauna, prin Cristos, pe Cruce, a dobândit eliberarea de păcat. Tot ceea ce până acum însemna dificultate, deznădejde, problemă, ispită, păcat, de acum înainte, prin Cristos, poate deveni o cale de apropiere de Dumnezeu. De aceea Mântuitorul ne cere să ne desprindem de noi înșine și să ne luăm crucea, să ne-o cunoaștem și să o purtăm, dar nu cu ură și cu neplăcere, ci s-o purtăm cu mândrie, pentru că, murind neglijențelor, patimilor, ispitelor și dificultăților noastre, putem face să se nască în noi omul înviat, omul care trăiește prin Cristos. Să nu ne fie teamă de ceasul încercării, ci să știm că de noi depinde dacă prin această încercare reușim să dobândim o mai mare apropiere de Dumnezeu.

Meditând la „Înălțarea Sfintei Cruci”, fie ca în fața ochilor minții și ai sufletului nostru să avem mereu Sfânta Cruce ca semn al biruinței, ca semn al slăbiciunii afirmate, pentru a-L lăsa pe Cristos să triumfe în slăbiciunea noastră umană.” (Gherla, 14 sept. 2005).

Fericitul cardinal Iuliu Hossu, Episcop de Gherla și de Cluj-Gherla (1917-1970): „Închinăciune și laudă Crucii lui Cristos Domnul. Întru acest cuvânt rostit de suflet creștinesc e răscumpărarea. «Crucii tale ne închinăm Hristoase», Crucii tale, semn de viață. Crucea a fost patul de moarte pe care s-a înălțat Fiul lui Dumnezeu, unul Născut pentru noi, trimis în lume pentru dragostea lui Dumnezeu. Din dragoste s-a pogorât din ceruri, asemenea făcându-se nouă, fără de păcat. Crucea a fost dragostea fără margini a Mântuitorului Cristos. Priviți crucea și vedeți dragostea fără de margini a Stăpânului cerului și al pământului. Crucea avea să primească jertfa de răscumpărare prin Cristos Domnul.

Îndreptați privirea voastră spre Crucea Domnului până la înălțimea cerului aducându-i închinarea cuvenită, pentru a lua biruința asupra morții pentru a ajunge Învierea Domnului și a zice: «Sfântă Învierea ta o lăudăm și o mărim». Oricât de mare e greutatea și primejdia, rezemați sufletul vostru de cruce, nu este semn de moarte, de acolo a răsărit viața Domnului a treia zi, e acolo viața noastră. La Cruce veți găsi pe Preacurata Fecioară Maria care își privește Fiul dumnezeiesc ce s-a dat morții pentru noi. Luați în suflet pe Cristos și pe Maria și veți fi vii. Tot Cel ce privește spre Cruce nu va muri. Dacă i-a sosit ceasul nu moare ci trece din moarte în viață. Portar credincios e Cristos Domnul, vă poftește în curțile Sale de Părinte. Fiul, Cristos, ne-a deschis poarta Tatălui – Cerul. Mergeți, bateți încet și va deschide vouă. Cu durerea alinată și inima mângâiată, cu crucea ușurată de Domnul Cristos să ne purtăm greul fărădelegilor noastre. Cristos a luat asupra Sa fărădelegile noastre și a purtat păcatele noastre, cum spune Prorocul, și în rana Lui noi toți ne-am vindecat. Luați, dar, măsură mare de har și binecuvântare.

Puneți pe prunci, acasă, să împreune mânuțele lor, căci ei sunt mai tari în împărăția lui Dumnezeu. Ajunși acasă, puneți cuvânt de binecuvântare părinților, fiilor, bătrânilor și bolnavilor, spuneți-le binecuvântarea sufletului meu, binecuvântarea să-i întărească în suferințe, să-i ridice din moarte la viață, din neliniște la pace prin Cristos Domnul.” (Pelerinaj la Mănăstirea Strâmbu, 14 sept. 1939).

V.S.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *