February 22, 2024

Trei persoane s-au ales cu traumatisme severe în urma unui accident ce a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în localitatea Cămărașu.
În urma apelului, la fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ, unde au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile, în care se aflau două persoane rămase încarcerate.
„Pompierii au acționat pentru descarcerarea și extragerea celor doi tineri, în vârstă de aproximativ 20 de ani, iar ulterior au primit asistență medicală de urgență și au fost transportați la spital. Totodată, un al treilea tânăr, găsit în afara autoturismului a primit asistență medicală la fața locului și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Toți trei prezentau multiple traumatisme, erau în stare de conștiență și erau cooperanți”, a anunțat ISU Cluj.

Serviciul Poliției Rutiere Cluj a declanșat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *