Rusia încă așteaptă clarificări din partea SUA în legătură cu remarcile președintelui Donald Trump privind reluarea testelor nucleare, a declarat marți seară purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția de presă TASS, preluată de Reuters.
Trump a ordonat la sfârșitul lunii octombrie lansarea de teste de arme nucleare, argumentând că SUA nu pot rămâne în urma Rusiei și Chinei. Peskov a spus că nici Rusia, nici China nu au reluat testele.
‘Cu toții mai trebuie să obținem un fel de clarificare din partea americană, deoarece nici Rusia, nici China nu au reluat testele nucleare’, a declarat Peskov pentru post de televiziune RT, în comentarii citate de TASS.
‘Pur și simplu nu putem spune în acest moment ce are în minte exact președintele SUA’, a adăugat el.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a asigurat că atât Rusia, cât și China își mențin angajamentul față de prevederile Tratatului de interzicere a testelor nucleare (CTBT).
Peskov a spus anterior că Moscova nu a înțeles afirmația lui Trump în sensul că alte țări sunt angajate în teste nucleare, neavând cunoștință de astfel de teste.
Președintele rus Vladimir Putin, care comandă cel mai mare arsenal nuclear din lume, a afirmat în repetate rânduri că, dacă o țară va desfășura un test de arme nucleare, și Rusia va face același lucru.
Rusia post-sovietică nu a testat niciodată o armă nucleară. Uniunea Sovietică a efectuat ultimul test în 1990, SUA în 1992, iar China în 1996.
În comentarii în fața reporterilor vinerea trecută, Trump a reafirmat că SUA vor relua testele nucleare, dar nu a răspuns direct când a fost întrebat dacă acestea vor include teste nucleare subterane, care erau obișnuite în timpul războiului rece.
Duminică, secretarul american pentru energie, Chris Wright, a explicat că testele cu arme nucleare ordonate de Trump nu vor implica explozii nucleare în acest moment, ci vor fi mai degrabă ‘teste de sistem’. Wright, a cărui agenție este responsabilă de testarea armelor nucleare americane, a precizat că testarea implică toate celelalte componente ale unei arme nucleare pentru a se asigura că acestea funcționează.
AGERPRES
Articolul Trump a ordonat reluarea testelor nucleare, stârnind confuzie la Kremlin apare prima dată în ziarulfaclia.ro.