April 17, 2026

Agerpres

Preşedintele american Donald Trump i-a descris pe liderii europeni cu care va avea miercuri o reuniune prin videoconferinţă, înaintea întâlnirii sale de vineri cu preşedintele rus Vladimir Putin, drept „oameni formidabili” care doresc încheierea unui acord de pace în Ucraina, relatează agenţiile internaţionale de presă.

„Voi vorbi în curând cu lideri europeni. Sunt oameni formidabili care doresc să vadă un acord încheiat” pentru încetarea războiului în Ucraina, a scris Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.

Într-un mesaj separat, el a criticat jurnaliştii sceptici faţă de rezultatele summitului pe care-l va avea vineri cu preşedintele rus în Alaska. „Presa foarte necinstită este la lucru pe întâlnirea mea cu Putin. Citând constant incapabili concediaţi şi proşti precum John Bolton, care tocmai a spus că, deşi întâlnirea este pe teritoriul american, „Putin deja a câştigat”. Despre ce este vorba ? Noi câştigăm în TOATE. Ştirile false lucrează peste program”, a scris Trump.

Cancelarul german Friedrich Merz a organizat pentru miercuri după-amiază o videoconferinţă la care au participat şefii de stat sau de guvern din Franţa, Regatul Unit, Italia, Polonia şi Finlanda, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, secretarul general al NATO, Mark Rutte, precum şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Aceştia au participat ulterior în același format la o videoconferinţă cu Donald Trump.

Tot miercuri a avut loc are loc şi o reuniune prin videoconferinţă a liderilor ţărilor din aşa-numita „coaliţie a voluntarilor”, un grup de ţări care susţin Ucraina în războiul cu Rusia, reuniniune la care a participat și președintele român Nicușor Dan.

 

 

 

Articolul Trump, despre liderii europeni: Sunt „oameni formidabili” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *