April 17, 2026

U-BT Cluj-Napoca, campioana României la baschet masculin, s-a reunit, luni, pe parchetul din BT Arena, pentru sezonul 2025-2026, potrivit site-ului oficial al clubului.

Singurii absenţi motivaţi au fost Iverson Molinar şi Mitchell Creek, care vor ajunge în cursul săptămânii la Cluj.

„Succesul echipei e ţelul principal şi se bazează pe concentrarea şi efortul vostru”, au fost cuvintele cu care antrenorul Mihai Silvăşan, aflat la al zecelea său an ca antrenor principal, i-a întâmpinat pe jucători. Stafful tehnic a fost completat cu Alexander Geddes, noul antrenor secund, şi cu dr. Daniel Albu.

Jucătorii au au trecut de testele fizice la care au fost supuşi de preparatorul fizic Andrei Bălan şi de Adrian Resteman şi Csaba Mott, membrii staffului medical.

”Sunt foarte mulţumit de transferurile pe care le-am făcut până în acum, în momentul de faţă lotul fiind definitivat. Cred eu că suntem foarte bine acoperiţi pe toate poziţiile, având jucători polivalenţi care formează o rotaţie bună pentru a lupta pe ambele fronturi, EuroCup şi ABA League. Participarea în Liga Adriatică reprezintă o provocare pentru noi, de aceea am încercat să îmbinăm jucători cu experienţă cu jucători tineri, flămânzi după performanţă, care îşi doresc să se afirme. Cred că suntem mai puternici din punct de vedere fizic faţă de sezonul trecut şi cu siguranţă vom avea o echipă mai rapidă şi mai atletică. Talentul jucătorilor există, rămâne să ne unim, să creăm un spirit de echipă care să ne aducă performanţă”, a declarat Mihai Silvăşan.

La rândul său, directorul executiv Branko Cuic a spus: ”Suntem în faţa unui sezon istoric, dovadă a muncii şi a seriozităţii din ultimii ani. Vom participa pentru prima oară în ABA League, iar noi credem că e o situaţie win-win pentru ambele părţi, echipa noastră având mai multe meciuri puternice, iar ei având o nouă formaţie din EuroCup, cu rezultate respectabile în sezoanele trecute. Cu toate acestea, nu ne înţelegeţi greşit, suntem mândri că suntem campionii României, iar parcursul naţionalei e foarte important pentru noi în continuare. Obiectivele sunt în continuare să câştigăm toate competiţiile pe plan intern, în EuroCup să ajungem în Play-off, iar în ABA League să trecem de prima grupă”.

”Sunt foarte încântat pentru sezonul următor. De mâine începem antrenamentele, care sunt cea mai importantă parte în a crea chimia necesară pentru performanţă. De asemenea, comunicarea dintre noi este esenţială, însă băieţii cu care am povestit până acum, atât cei cu experienţă, cât şi cei tineri, sunt dornici să pună umărul la succesul echipei”, a comentat
căpitanul echipei, Patrick Richard.

În perioada următoarea pregătirea va continua la Cluj-Napoca, înainte de începerea partidelor amicale: la Râmnicu Vâlcea cu CS Vâlcea 1924 (7 septembrie) şi cu AEK Atena (8 septembrie), la Aleksandrovac (Bosnia-Herţegovina) cu KK Igokea (13 septembrie) şi BC Nijnîi Novogorod (15 septembrie), la Belgrad cu KK Mega Basket (22 septembrie) şi la Subotica cu KK Subotica (24 septembrie).

Articolul U BT a demarat pregătirile pentru noul sezon apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *