U Cluj a jucat sâmbătă la prânz un amical în compania divizionarei secunde ASA Târgu Mureș, liderul din Liga a II-a, pe care formația lui Ioan Ovidiu Sabău l-a pierdut surprinzător, deși au aliniat un prim „11” de Superligă.
Dan Nistor a fost singurul marcator al „șepcilor roșii”, care a înscris din penalty în partea secundă. În schimb, pentru ASA Târgu Mureș au punctat Ekollo și Manole.
U Cluj a început meciul cu: Chirilă – Mikanovic, J. Cisse, I. Cristea, Barstan, M. Silva – G. Simion, Bic – Nistor, J. Lukic, Fabry. În repriza secundă au evoluat Chirilă – Chinteş, D. Codrea, Toşca, Horn, M. Silva (Barstan, 65) – Artean, Murgia, Orban – Macalou, Olakunle (jucător aflat în probe).
U Cluj joacă vineri cu Rapid București, în etapa a 9-a din SuperLigă. Meciul se va disputa pe Cluj Arena, de la ora 21.00.
Articolul U Cluj, înfrângere în fața liderului din Liga a II-a apare prima dată în ziarulfaclia.ro.