May 18, 2024

Sportivele și sportivii de la ”U”- CSM Cluj Napoca au revenit acasă de la recent încheiatele Campionate Naționale de judo pentru seniori desfășurate la Arad, cu o zestre de 11 medalii dintre care 2 de aur, 2 de argint și 7 de bronz.

Cele mai bune performanțe au fost titlurile de campioană națională obținute de Alexandra Pop la categoria 52 de kilograme și de Alexandra Mazilu la categoria 78 de kilograme, în timp ce cu medalii de argint au fost răsplătiți Claudiu Oancea la 66 de kilograme și Luciana Catana la 52 de kilograme. Pe treapta a treia a podiumului au urcat Răzvan Bodea la categoria 81 de kilograme, Carla Duma la 57 de kilograme, Larisa Constantin la 63 de kilograme și de câte două ori Florisa Horvath la 70 de kilograme și la categoria open și respectiv Daria Tudorache la +78 de kilograme și de asemenea la open. De notat și performanța lui Gergely Gabor care a ocupat locul al 5-lea în cadrul categoriei 73 de kilograme.

Cu aceste excelente rezultate, judoka de la ”U”- CSM Cluj-Napoca s-au situat pe primul loc în clasamentul întocmit după numărul de medalii și pe locul al doilea în cel al punctelor pe echipe. Antrenorii sportivilor clujeni sunt Gianina Andreica și Bodo Roland coordonați de profesorul Florin Bercean.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *