Timișoara a fost din nou gazda Campionatului Național Universitar Masculin (16-17 mai), teren pe care echipa UBB-ului -Alexandru Urian/cpt, Tudor Balu, Natan Săvan, Radu Tănase, Vlad Ștreangă, Vlad Vasian, Iannis Alb, Mihnea Iclozan, Radu Mureșan, Sebastian Savu, Andrei Schubert, Luca Opriș, antrenor conf univ dr Cristian Șanta-reușește aurul, la capătul a trei seturi dramatice, 3:0 (24, 26, 24) în fața celor de UVT/campioană în 2024/antrenor Sorin Schiesz.
Drumul spre finală a fost jalonat cu victorii identice, 2:0, în fața team-urilor Universitatea Vasile Alecsandri Bacău, Universitatea Politehnica București și Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași. UBB câștigă titlul național fără set pierdut!!!
Drept urmare, aurul asigură UBB-ului prezența în turneul final al Campionatului European Universitar, 27 iulie-3 august, ce se va desfășura la Budapesta/Ungaria.
Intru în istoria prezențelor echipei UBB Cluj la turneele finale universitare masculine. Echipa, antrenată în anii precedenți tot de conf univ dr Cristian Șanta, a fost campionă națională în edițiile 2015 (prezența la CEU de la Camerino, Italia), 2017, 2018 și acum, 2025. Argintul a fost câștigat în 2016, 2022 și 2024, în timp ce bronzul a fost adjudecat în 2023. Edițiile 2020 și 2021 nu s-au disputat din motive de pandemie.
Mai trebuie menționat și titlul național universitar feminin, obținut de UBB în 2022, cu participare la CEU, Lodz, Polonia, antrenor tot Cristian Șanta.
Demostene Șofron
Articolul UBB Cluj, campioană națională la baschet! Prezență la CEU de la Budapesta apare prima dată în ziarulfaclia.ro.