Timp de o săptămână, mai precis în perioada 19-25 mai 2005, polițiștii rutieri din județ Cluj, sub coordonarea Serviciului Rutier Cluj, vor desfășura activități în vederea prevenirii și combaterii abaterilor comise de pietoni, bicicliști, conducători de motociclete, mopede și trotinete electrice, anunță reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.
Și cu acest prilej, polițiștii recomandă pietonilor să circule doar pe trotuare sau, în lipsa acestora, pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de margine; să traverseze doar pe trecerile de pietoni, după ce s-au asigurat temeinic că șoferii i-au observat și pot opri în siguranță; să evite folosirea telefonului mobil sau a căștilor în timpul traversării; să respecte semnalele luminoase și indicațiile agenților de poliție. De asemenea, polițiștii fac câteva recomandări preventive bicicliștilor: să circule doar pe pistele pentru biciclete, iar în lipsa acestora, pe partea dreaptă a carosabilului, cât mai aproape de margine; să utilizeze echipamentul de protecție (cască, vestă reflectorizantă) și să semnalizeze orice schimbare de direcție; să nu transporte alte persoane pe bicicletă, dacă nu este prevăzută în acest scop; pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă. Aceiași polițiști reamintesc că bicicleta trebuie echipată cu sistem de iluminare și elemente reflectorizante și că este interzis consumul de alcool înainte sau în timpul deplasării cu bicicleta.
T.S.
Articolul O săptămână, trotinetele la control apare prima dată în ziarulfaclia.ro.