July 23, 2024

Selecţionata Ucrainei a învins formaţia Slovaciei cu scorul de 2-1 (0-1), vineri, pe Dusseldorf Arena, în Grupa E a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania.

Ucraina a obţinut prima sa victorie la EURO 2024, după trei reprize în care a fost condusă. Mikola Şaparenko (54) şi Roman Iaremciuk (80) au înscris golurile victoriei, după ce Slovacia a deschis scorul prin Ivan Schranz (17).

După ce a fost învinsă de România cu 3-0, Ucraina a fost dominată şi de Slovacia în prima repriză de la Dusseldorf.

Echipa antrenată de italianul Francesco Calzona a ratat mai întâi prin Haraslin (10), al cărui şut la colţul scurt a fost respins de Trubin. Apoi, portarul Benficăi a salvat un gol ca şi făcut la voleul lui Schranz (11), după o minge respinsă greşit de Matvienko.

Hancko (17) a şutat bine din lovitură liberă de la 22 m, dar Trubin a respins. Câteva zeci de secunde mai târziu, din cornerul care a urmat, Haraslin a centrat la bara a doua, iar Schranz a reluat cu capul din 6 metri, de lângă Zincenko (17).

Ucraina nu a avut altceva de făcut decât să iasă la joc şi a făcut-o, iar jocul său a prins tot mai multă consistenţă cu trecerea timpului.

Mai întâi, Dovbik (28) a fost blocat de Pekarik în colţul careului mic, apoi acelaşi Pekarik a blocat şutul lui Mudrik (29), după care Iarmolenko a reluat alături.

Ucraina a avut o bară, prin fundaşul Timcik (34).

Mudrik (36) a fost blocat în careu de Dubravka, portarul lui Newcastle remarcându-se şi la lovitura liberă executată de Zincenko (43).

Prima repriză s-a încheiat cu o ocazie bună a Slovaciei, însă Trubin a respins şutul lui Haraslin (44).

Ucraina a dominat jocul şi în repriza secundă, însă Dovbik (51) a reluat greşit din poziţie bună la centrarea lui Mudrik.

Echipa antrenată de Rebrov a reuşit egalarea în min. 54: Şaparenko, liber la 10 metri, a reluat simplu din mijlocul careului mingea centrată de Zincenko.

Ucraina a mai avut o bară, prin Mudrik, după un şut din unghi (74).

Şaparenko s-a aflat şi la originea golului al doilea al Ucrainei, lansându-l excelent pe Iaremciuk (80), acesta a reuşit preluarea şi a trimis pe lângă Dubravka.

Slovacia a avut o şansă de egala în minutele adiţionale, dar fundaşul Vavro a luftat din careu (90+2).

De remarcat că Ucraina a aliniat în acest meci cea mai tânără echipă de la EURO 2024, cu o medie de vârstă de 25 de ani şi 259 de zile, singurul de la această ediţia sub 26 de ani.

Toate echipele păstrează şanse de calificare în acest moment, trei dintre ele având câte trei puncte (Belgia fără punct).

Clasament Grupa E:

România 3 p (1 j.)
Ucraina 3 p (2 j.)
Slovacia 3 p (2 j.)
Belgia 0 p (1 j.)

Celălalt meci din grupă va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00, la Koln, între România şi Belgia.

Ultimele partide din grupă sunt programate pe 26 iunie, Slovacia – România (Frankfurt, 19:00) şi Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19:00).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *