February 29, 2024

Ţările membre ale Uniunii Europene au aprobat sâmbătă, în unanimitate, intrarea graduală a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie, după ce Austria, ultima ţară din UE-27 care se opunea acestei măsuri, şi-a ridicat veto-ul, transmite EFE.

Decizia înseamnă că, începând din martie, controalele la frontierele interne aeriene şi maritime cu aceste două ţări – care au aderat la UE în 2007 – vor fi ridicate, Austria, Bulgaria şi România angajându-se, de asemenea, să convină ulterior asupra unei date pentru încetarea controalelor terestre, a informat preşedinţia spaniolă a Consiliului UE.

”Consiliul UE a decis să extindă zona #Schengen la Bulgaria şi România. Controalele la frontierele interne aeriene şi maritime vor fi ridicate în martie 2024, în timp ce o decizie privind ridicarea controalelor terestre va fi luată ulterior”, a postat preşedinţia spaniolă a Consiliului UE pe contul său de X (fostul Twitter).

Surse din cadrul Ministerului spaniol de Interne au calificat acordul – care încununează doisprezece ani de negocieri – drept „istoric” şi au dat asigurări că aceasta a fost una dintre priorităţile preşedinţiei spaniole rotative a Consiliului UE, care se încheie duminică 31 decembrie.

Acestea au mai afirmat că ridicarea progresivă a controalelor la frontierele interne din Bulgaria şi România va „consolida şi extinde” spaţiul european de liberă circulaţie şi va facilita circulaţia a milioane de persoane, cu „un impact social şi economic foarte pozitiv asupra întregii regiuni”.

Tratatul Schengen prevede ridicarea controalelor la frontierele dintre statele membre, care acoperă în prezent 4,3 milioane de kilometri pătraţi şi 423 de milioane de cetăţeni din 27 de ţări europene (23 de state membre ale UE şi 4 din afara UE).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *