November 16, 2025

Un absolvent de Sociologie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Cristian Jardan, ar putea prelua portofoliul Ministerului Culturii în noul Guvern al Republicii Moldova. Acesta a fost propus pentru funcție de către Alexandru Munteanu, candidatul desemnat oficial de președinta țării pentru șefia Executivului.

Cristian Jardan s-a născut la 8 mai 1983, în satul Cornești, raionul Ungheni. După absolvirea Liceului Internat Republican cu Profil Sportiv, secția fotbal, el a urmat, începând cu anul 2000, cursurile Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pe care le-a finalizat în 2003.

Ulterior, Jardan a activat în cadrul Centrului de Suport al Business-ului Ungheni și a absolvit Școala de Studii Avansate în Jurnalism din Chișinău. Cariera sa profesională s-a desfășurat în special în domeniul media, unde a ocupat mai multe funcții de conducere la diverse posturi de televiziune și a fost membru al Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare al companiei „Teleradio-Moldova”. Totodată, Cristian Jardan a deținut portalul de știri Unimedia.md.

În 2023, Cristian Jardan a fost numit consilier politic în cabinetul premierului Dorin Recean.

Pe plan personal, este căsătorit și are doi copii. Soția sa, Aurica Jardan, fostă jurnalistă, este în prezent consilier al președintelui Parlamentului, Igor Grosu.

Articolul Un absolvent de Sociologie al UBB Cluj, propus pentru funcția de ministru al Culturii în Republica Moldova. apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *