April 19, 2026

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a confirmat cazul femeii asiatice, diagnosticate cu lepră, și faptul că alte trei femei se află în evaluare epidemiologică, în timpul vizitei de vineri, 12 decembrie 2025, la Centrul de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj. „Este efervescentă informația pentru că din anul 1981 nu am mai avut nici un caz de lepră confirmat în România, dar nu este o alertă de sănătate publică, nu este alertă epidemiologică. În momentul de față, monitorizăm și controlăm situația”, a declarat ministru care a mai adăugat că dacă se confirmă mai multe persoane cu acest diagnostic se vor lua măsurile necesare. Este posibil să existe un al doilea caz de lepră potrivit informațiilor oferite de Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj, la finalul zilei de vineri.

Trei dintre femei lucrau și locuiau împreună

Din patru cazuri unul este deja confirmat și se află sub tratament conform protocoalelor. Așteptăm rezultatele și pentru celelalte trei paciente pentru a vedea contextul epidemiologic întreg. Activitatea salonului a fost suspendată de către Ministerul Sănătății și rămâne așa până când vom avea toate datele epidemiologice finalizate”, a declarat ministrul Sănătății în timpul vizitei.

Femeia deja diagnosticată și aflată sub tratament lucra la salonul de masaj cu alte două fete asiatice, evaluate epidemiologic acum și ele. Totodată cele trei femei locuiau împreună. Ce-a de-a patra femeie căreia i se fac și ei analizele pentru evaluare este cunoștință a celorlalte trei.

Ministrul Alexandru Rogobete a făcut apel la calm pentru populație. „Această boală nu se transmite ușor. Este nevoie de un contact prelungit cu o persoană infectată și boala se transmite în special dacă persoana confirmată nu este sub tratament. Dar astăzi, când vorbim, riscul pentru transmiterea acestei bacterii de la persoana infectată este scăzut, către zero deoarece odată ce s-a inițiat tratamentul medicamentos pacienta nu mai este contagioasă”, a asigurat acesta.

Femeia asiatică a stat acasă o luna cu mama ei

Clienții care au fost la salon, chiar și cei care au fost de mai multe ori, nu trebuie să-și facă probleme pentru că Inspecția Sanitară de Stat și Direcția de Sănătate Publică fac o anchetă epidemiologică extinsă, inclusiv cu clienții din ultima perioadă, a afirmat ministrul Rogobete la Cluj-Napoca. Mai mult, pentru înțelegerea întregului context, ministru a explicat că persoana care a fost diagnosticată cu lepră a stat cu mama sa în Asia, timp de o lună de zile, în același apartament. „Mama dânsei este în spital confirmată cu această bacterie. Cel mai probabil, de acolo a fost luat contactul. Este nevoie de un contact prelungit, 3-4 săptămâni ca să se transmită boala. De la o sesiune de masaj nu poate fi transmisă boala”.

Ultimele informații de la DSP

Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică a județului Cluj, Criste Corina, este posibil să existe un al doilea caz de lepră în județul Cluj. Redăm mai jos comunicatul de presă, trimis redacției Făclia: „În data de 11.12.2025 a fost confirmat un caz de lepra (boala Hansen), și astăzi, 12.12.2025, în baza manifestărilor clinice și a criteriilor epidemiologice s-a clasificat ca și probabil al doilea caz. Alte două cazuri sunt în curs de evaluare clinică și microbiologică, în baza leziunilor cutanate și a criteriilor epidemiologice. Toate cele patru persoane sunt de sex feminin, originare din Asia, angajate ca maseuze la un salon SPA din Cluj-Napoca. Primele două paciente, în vârsă de 21 și 25 de ani, s-au prezentat la SCJU Cluj pe 26 noiembrie 2025. Acestea au fost supuse investigațiilor medicale specifice pe baza cărora s-a stabilit diagnosticul de lepră, iar celelalte două cazuri sunt în monitorizare clinică și epidemiologică. Pentru cazurile confirmate s-a stabilit internarea la Spitalul Clinic de Boli lnfecțioase, Cluj-Napoca, pentru investigații suplimentare și tratament. În conformitate cu protocoalele internaționale, dupa inițierea tratamentului, riscul de transmitere scade până la dispariție.

DSP Cluj a luat măsuri ferme pentru limitarea oricărui risc: suspendarea activității salonului până la finalizarea anchetei epidemiologice, dezinfeție cu ozon în toate spațiile utilizate în cadrul salonului în care au lucrat persoanele în cauză ; verificarea vestiarelor și a spațiilor de depozitare individuală; intensificarea procedurilor de igienizare cu biocide avizate; programarea angajaților la control medical la medicul de medicina muncii; extinderea anchetei epidemiologice; intensificarea supravegherii epidemiologice; monitorizarea clinică a cazurilor și suspecților; extinderea testării contacților; evaluarea condițiilor de muncă și locuire ale angajaților străini. lnformăm populația ca lepra este o boala cu evoluție lentă și contagiozitate redusă. Transmiterea bolii necesită expunere prelungită. Boala nu se transmite prin strângerea mâinii, îmbratișare, călătorii în mijloacele de transport în comun, proximitate scurtă, folosirea spațiilor comune. După începerea tratamentului, riscul de răspândire dispare. Subliniem ca riscul pentru populația generală rămâne scăzut, iar situația este gestionată cu maximă responsabilitate”.

Tia SÎRCA

Articolul Un al doilea posibil caz de lepră la Cluj-Napoca apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *