Alain Delon, monstru sacru al cinematografiei franceze, a murit la vârsta de 88 de ani, au anunţat duminică dimineaţă cei trei copii ai actorului într-un comunicat comun, informează AFP.
”Alain Fabien, Anouchka, Anthony, precum şi Loubo (câinele său), anunţă cu imensă tristeţe moartea tatălui lor. S-a stins în pace în locuinţa din Douchy, înconjurat de cei trei copii şi de apropiaţi”, anunţă comunicatul.
”Actorul din ‘Plein soleil’ şi din ‘Samourai’ merge să se întâlnească cu (Fecioara) Maria printre stelele care îi erau atât de dragi inimii sale. Familia vă roagă să-i respectaţi intimitatea în acest moment de doliu extrem de dureros”, au mai precizat cei trei copii.
Actorul a decedat ”la primele ore ale nopţii”, au precizat aceştia.
Deşi a avut foarte puţine roluri în cinema după sfârşitul anilor 1990, Alain Delon a ţinut primele pagini ale ziarelor în vara anului 2023 când cei trei copii ai săi au depus plângere împotriva lui Hiromi Rollin, prezentată câteodată drept partenera actorului, pe care au acuzat-o că profită de starea de vulnerabilitate a tatălui lor.
În iunie 2017, Alain Delon a fost invitat de onoare la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca, unde a fost proiectat filmul său „Afacerea Pigot”.
„Sunt foarte fericit să fiu aici şi am să vă spun de ce: sunt fericit pentru că în seara asta v-am adus soarele şi cu asta mă pot mândri. Filmul ‘Afacerea Pigot’ este primul film pe care l-am produs, regizat şi interpretat. (…) Mulţumesc pentru invitaţia de a fi aici şi sunt foarte fericit şi foarte mândru”, spunea Alain Delon, la Cluj.
Cei trei copii ai actorului au fost implicaţi într-un război mediatic şi juridic pe tema stării de sănătate a vedetei, care a fost diagnosticată cu limfom şi suferise un AVC în 2019.
În 2019, Alain Delon a revenit pe covorul roşu de la Cannes unde a primit un Palme d’or onorific. ”Este puţin un omagiu postum, dar primit în timpul vieţii”, a spus atunci actorul, protagonistul peliculelor ”Plein soleil” (1960) – film care i-a adus consacrarea internaţională -, ”Rocco et ses freres” (1960), ”Le Guépard” (1963), ”La piscine” (1969).
„Dacă m-ar pune cineva să aleg o amintire, un moment unic, dar unul singur, din 23 ani de TIFF, n-aș sta prea mult pe gânduri: vizita lui Alain Delon din 2017. Nu am văzut atâta iubire, căldură, emoție, niciodată. Aproape 4000 de oameni, de toate vârstele, veniți din toată țara în Piața Unirii din Cluj, să îl vadă, să îl copleșească cu dragostea lor. Probabil, cel mai mare star european dintr-o altă epocă a cinemaului. Cea de dinainte de filmele cu supereroi, o lume fără smartphones si instagram. Tot la Cluj a declarat: “Sunt bucuros şi mulţumit că am făcut toată viaţa mea ce am vrut. Asta e bine. Cel mai e bine e să poţi să faci în viaţa ta ce vrei, unde vrei, cu cine vrei şi când vrei. Şi asta e fabulos!“ Un om care s-a bucurat din plin de viață. RIP Alain Delon!”, a scris pe o rețea de soializare directorul TIFF, Tudor Giurgiu după aflarea veștii triste despre Alain Delon.