April 18, 2026

Tinerii care doresc să se sustragă noului serviciu militar pe care Germania îl va introduce pot să fumeze un „joint” înaintea interviului de recrutare şi a vizitei medicale, a sugerat co-liderul partidului Stânga (Die Linke), Jan van Aken, potrivit agenţiei DPA.

Mai mult, acesta a anunţat că partidul său elaborează şi un ghid despre „cum poţi evita serviciul militar”.
Coaliţia cancelarului federal german Friedrich Merz a ajuns săptămâna trecută la un acord asupra unui nou tip de serviciu militar voluntar pentru tineri menit să consolideze armata germană (Bundeswehr).


Conform propunerii guvernului, care mai are nevoie de aprobarea parlamentului, toţi tinerii născuţi în anul 2008 sau mai târziu vor fi evaluaţi pentru a fi înscrişi în evidenţele armatei.

Chiar dacă noul serviciu militar va fi iniţial unul voluntar, parlamentul ar putea introduce o măsură obligatorie de completare a rândurilor armatei dacă nu vor fi suficienţi tineri care să se ofere voluntari.
În acest context, Jan van Aken afirmă că partidul său are „multe experienţe pozitive” pe care le poate împărtăşi „tinerilor care pur şi simplu nu doresc să fie puşi cu forţa în uniformă”, inclusiv să apeleze la droguri în acest scop.
„De exemplu, se spune că fumatul unui joint zdravăn înaintea vizitei medicale v-ar putea ajuta să fiţi declaraţi inapţi”, sugerează politicianul german.

Germania s-a alăturat anul trecut grupului restrâns de ţări care au legalizat consumul de canabis în scop recreativ.

Articolul Un politician german le sugerează tinerilor să fumeze un joint înaintea interviului de recrutare în armată pentru a fi declaraţi inapţi apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *