April 25, 2024

Un spital mobil format din 40 de cabinete funcționează la BT Arena în acest zile. Peste 2000 de persoane și-au făcut deja o programare la unul dintre cabinetele puse la dispoziție. Este vorba de Campania „Din grijă pentru tine” care și-a deschis porțile anul acesta la Cluj-Napoca, oferind gratuit consultații de bază și ecografii pentru mii de persoane. Evenimentul se desfășoară în perioada 25-27 februarie, între orele 10:00-17:00, la BT Arena, unde zeci de medici specialiști și asistenți medicali voluntari își pun la dispoziția cetățenilor serviciile și aptitudinile, în cadrul unui spital mobil format din peste 40 de cabinete.

Înscrierile au putut fi realizate online, pe site-ul https://dingrijapentrutine.ro/cluj/ sau prin apel la numărul de telefon 0376 50 60 70, la cabinetele care au mai avut locuri disponibile. Participanții beneficiază de ecografii – mamară, tiroidă, pelvină, prostată, ecografii cardiace + EKG, eco-Doppler arterial și venos, ecografie urologie – și consultații pe Departamentele Cardiologie, ORL, Stomatologie, Dermatologie și Medicină Internă. De asemenea, aceștia au acces la consiliere psihologică, psihiatrică, judiciară, nutrițională sau spirituală. În cadrul evenimentului are loc și o expoziție de sănătate destinată elevilor din clasele V-XII. Aceasta cuprinde opt standuri de prezentare – exerciții fizice, apă, aer etc. –și trei de instruire – Antidrog (DSP/Antidrog Cluj), Prim ajutor (UPU Cluj) și Igienă stomatologică. Clasele de elevi s-au putut înscrie prin intermediul dirigintelui sau a unui profesor coordonator, pe site-ul https://dingrijapentrutine.ro/cluj/. Vizitarea expoziției este gratuită și se poate face doar în baza programării. Felicitări pentru organizarea acestui eveniment! Chiar și denumirea evenimentului, „Împreună pentru oameni”, denotă o dedicație specială față de țelul propus, respectiv de a ajuta semenii noștri și de a crea un mediu prielnic pentru starea de sănătate, de a pune accent pe prevenție și a asigura o viață mai bună pentru noi toți, a afirmat Oláh Emese, viceprimarul Municipiului Cluj Napoca.

Motto-ul evenimentului poate fi doar „Împreună” deoarece tot ce se întâmplă aici vorbește despre aceasta. Sunt impresionat de modul în care medicii au răspuns afirmativ la o asemenea inițiativă. Aici se oferă servicii de înaltă calitate, toți cei care intră și ies sunt tratați omenește, a afirmat doctorul Armean Sebastian, medic șef Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase.

La acțiune luni, 26 februarie, au mai fost prezenți Dragoș Mușat – director Comunicare și Relații Publice Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, România, Aurel Neațu, președinte al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, și Ștefan Tomoiagă, președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Conferința Transilvania de Nord.

Proiectul DGPT a pornit din Cluj și acum s-a întors acasă. Au fost organizate astfel de evenimente în Iași, București, Timișoara etc. iar acum s-a întors acasă îmbogățit de experiențe, dar a și crescut, s-a făcut mai mare, a declarat Aurel Neațu, președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România.

La eveniment participă peste 120 de medici, tot atâția asistenți medicali și peste 200 de voluntari.

Promovarea sănătății este un proces care implică participare individuală, dar și responsabilitate comună. Pentru a adopta un stil de viaţă sănătos şi pentru a lua decizii favorabile în acest sens, oamenii trebuie să aibă cunoștințe bune despre valorile sănătății şi a mijloacelor de a o proteja. Mulți români nu au timp, bani și nici suficient curaj pentru a afla ce îi doare. Scopul evenimentului este de a oferi servicii medicale gratuite în spații create special în colaborare cu partenerii și sponsorii noștri, transmit organizatorii.

Din grijă pentru tine” este o campanie de prevenție și educație pentru sănătate, care își dorește să tragă un semnal de alarmă cu privire la statisticile îngrijorătoare în ceea ce privește creșterea incidenței patologiilor oncologice, dar și a altor afecțiuni grave, în contextul în care mulți români neglijează sau întârzie prezentarea la medic. Unul dintre obiectivele campaniei este acela de a apropia medicul de pacient, astfel încât patologiile grave să fie depistate la timp. Proiectul este unul de educație și prevenție, care promovează totodată un stil de viață sănătos și echilibrat în rândul cetățenilor.

Peste 2000 de persoane și-au făcut programare la cabinetele puse la dispoziție. 

Evenimentul este organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România – Conferința Transilvania de Nord în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca. De asemenea, s-au mai alăturat inițiativei Consiliul Local și Instituția Prefectului- Județul Cluj, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca,Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, Institutul Oncologic Prof. Dr. Ion Chiricuță Cluj-Napoca, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, Institutul Inimii Niculae Stăncioiu, Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca,Spitalul Oncologic MEDEX – Târgu Mureș, Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală, TVR Cluj, Speranța TV și Radio Vocea Speranței.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *