April 18, 2026

Comunitatea de la poalele Apusenilor a sărbătorit 100 de ani de la zidirea „Catedralei” sale.

Dacă vineri am sărbătorit intrarea în biserică a Maicii Domnului, sâmbătă, frumoasa localitate Mănăstireni a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul împlinirii celor 100 de ani de când s-a pus piatra de temelie a bisericii ortodoxe din această localitate de la poalele Apusenilor. Ceața și frigul nu a împietat buna desfășurare a evenimentului spre care au dus toate drumurile acestei dimineți, unde sute de tineri și vârstnici au venit să trăiască într-o frumoasă comuniune de suflet acest eveniment cu profunde valențe spirituale.

Prezență impunătoare la Centenar

La sărbătorirea celor 100 de ani ai acestui impunător edificiu au participat ÎPS Andrei Andreicuț, mitropolitul Clujului, Sălajului și Maramureșului, academicianul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, Mircea Abrudean, președintele Senatului României, cadre universitare, primari și sute de fii ai comunei, mulți veniți din depărtările unde i-au dus rosturile vieții.

Oficiul de gazdă, cum era și firesc, a fost făcut de preotul parohiei Mănăstireni, Ionuț Sdrăbău, din al cărui cuvânt o să cităm cât mai mult, deoarece se găsesc fapte ale acestui centenar de existență al frumoasei biserici, ce seamănă mai mult cu o catedrală.

Dar iată cum a început să-și prezinte bucuria sa, tânărul preot, Ionuț Sdrăbău: ,,Înalt preasfinţite părinte arhiepiscop şi miropolit Andrei, prea cucernice părinte consilier, prea cucernice părinte protopop, preacuvioşi şi preacucernici părinţi, domnule preşedinte al Senatului, domnule preşedinte al Academiei Române, domnilor primari, distinse oficialități și invitați de onoare, iubiți credincioşi români și maghiari, Ziua de astăzi o putem numi un veac de har şi de lucrare Dumnezeiască, o zi pe care cu siguranță n-o vom uita pentru că ea are loc odată la 100 de ani.

O adevărată catedrală

Am militat mult pentru acest centenar gândindu-mă la cei care au pus piatra de temelie cu mâinile lor, la cei care au împodobit-o şi înfrumușeţat-o prin jertfa lor, la cei are au ţinut-o vie prin rugăciunile lor timp de 100 de ani. Este într-adevăr o zi istorică, un an cu o încărcătură bogată, dar ce vreau să punctez este faptul că încă de la început prin această sărbătoare ne-am propus să scoatem în evidenţă următorul aspect și anume: zelul, râvna, curajul, voința și dragostea de a da naştere acesti mare proiect. După sute de ani în care s-au rugat într-o biserică de lemn în locul numit Hârtop, şi-au construit o biserică mai aproape de centrul satului, tot din lemn, deservind şi aceasta comunităţii aproape 200 de ani, a venit această dorinţă de avea o biserică nouă de zid la dimensiunile unei adevărate catedrale, biserică care s-a ridicat în doi ani de zile.

Ziua de astăzi este despre euforia zilelor de atunci, despre emoțiile şi trăirile lor, despre frământările, despre decizii, despre proiecte, despre ispite, încercări, probleme peste care au trecut cu bine lăsându-ne moştenire acest dar de preţ. Într-o sută de ani multe s-au schimbat în lume, dar biserica a rămas aceeași, fiindcă Hristos este acelaşi şi ieri şi azi şi în veci.

Recunoștință față de ctitori și oaspeți

Astăzi prin slujba de resfinţire, Dumnezeu ne-a arătat că pentru El, timpul nu înseamnă ruinare ci reînnoire. Ceea ce noi am înnoit cu mâinile, El a binecuvântat cu harul său. Vă mulţumim din suflet Înaltpresfinţite părinte și mitropolit Andrei pentru cinstea şi onoarea de a fi din nou la Mănăstireni. Vă suntem recunoscători că ați dat viață acestei zile. În numele comunității vă oferim în dar această frumoasă icoană a părintelui Liviu Galaction Munteanu de la Cluj. Un sfânt care pentru noi este un exemplu si model de urmat.  Cuvântul nostru de mulțumire se îndreaptă apoi spre invitații noștri de onoare, domnul Mircea Abrudean președintele senatului României, cel care a fost trup si suflet in toate proiectele noastre, iar cu acest prilej dorim sa ii oferim în dar o icoana frumoasa spre folos duhovnicesc si spre amintirea acestei frumoase zile. Bucuria noastră este amplificată si de prezența în mijlocul nostru a domnului Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Romane, cel care în anul 2005 a scris o filă de istorie alături de domnul inginer Gicu Gânscă si întreaga echipă prin editarea monografiei satului nostru.

După 20 de ani este din nou la Mănăstireni fapt pentru care îi suntem recunoscători atât dânsului cât si soției sale, iar din partea noastră, vă oferm în dar această icoană frumoasă. Respectul nostru este îndreptat apoi către domnul Alin Tişe, președintele Consiliul Județean, cel care în fiecare an a sprijinit fiecare proiect desfășurat atât la Mănăstireni cât si la Bica. Ca semn de mulţumire, chiar dacă nu este prezent, îi oferim în dar o frumoasă icoană. Pentru grija şi dragostea purtată faţă de comunitatea noastră şi întreaga zonă, venim cu un cuvânt de mulțumire şi apreciere către domnul Danciu Daniel, comandantul Politiei Huedin, care împreuna cu domnul Omutiu Dan, șeful Secției 8 Huedin, și domnul Radu Adrian Moşuţan, inspector şef, au fost, sunt, si vor fi în sprijinul comunității noastre. În numele tuturor, domnule comandant, vă oferim în dar o frumoasă icoană spre folos duhovnicesc şi spre mulţumire sufletească.

„Activitatea este singura cale spre cunoaştere”, sunt cuvintele domnului Gheorghe Văsaru cercetator stiintific de gradul 1 profesor univ. asociat doctor și  decanul de vârstă, cel care alături de mulți fiii ai satului nostru au făcut cinste și onoare comunității noastre prin munca sși activitatea lor. În numele tuturor celor care s-au ostenit, se ostenesc și se vor osteni vă oferim în dar această frumoasă icoană.

În numele ctitorilor, binefăcătorilor, donatorilor, oferim o icoană de cinste aleasă celui care i-a mobilizat pe toți să sprijine finaciar si material lucrările noastre, domnului inginer Gicu Gânscă Agenor a lui Gheorghica a Nutului Petri.
Închei cuvântul meu de învățătură, mulțumind bunilor mei credincioși, care chiar dacă sunt puțini, sunt buni, iar respectul, dragostea si ajutorul oferit în acești ani au însemnat enorm de mult. Începând de la bănuțul văduvei si pânâ la casele cele mari. Totodată, mulțumesc si familiei mele, soției, fetiței, dar si părinților si socrilor care au fost alături de mine si m-au sprijinit ca acest vis sa devina realitate”, a transmis preotul Ionuț Sdrăbău.

Apoi a continuat slujba de resfințire a bisericii care a trecut prin multe lucrări de modernizare în acești 100 de ani. În proximitatea locașului de cult se află un modern Cămin cultural cu dotări noi, dar și capela care nu de mult a fost construită și dată în folosință, zona fiind bine structurată și gospodărită.

Chemare la milostenie în Postul Crăciunului

În cuvântul de învățătură, IPS Andrei Andreicuț, a vorbit despre pregătirea spirituală adecvată pentru marele praznic al Nașterii Domnului. Mitropolitul Andrei a subliniat că Postul Crăciunului este perioada în care credincioșii sunt chemați să se pregătească nu doar postind, spovedindu-se și împărtășindu-se, ci și fiind milostivi, cu sufletul deschis față de cei mai amărâți.

„Cum multă bucurie, acum, la început de post de Crăciun, am venit să sfințim lucrările pe care hărnicie le-a realizat părintele Ionuț dimpreună cu frățiile voastre. După sfințirea bisericii participăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Cuvântul de învățătură pe care vi-l pun la suflet este adecvat perioadei și îl întitulez așa: „Pregătire spiritaulă pentru Crăciun”. Omenirea de mii de ani așteapta Nașterea Mântuitorului Isus iar pregătiera spirituală pentru Crăciun se făcea cu multă vreme ca Domnul să vină pe pâmânt. Oamenii s-au regătit mii de ani, sute de ani. Și înainte de Crăciun și noi ne pregătim. Și sărbătoarea aceasta frumoasă a fost organizată tocmai acum înainte de Crăcium. Acum ne pregătim de Crăciun postind, ne pregătim de Crăciun spovedindu-ne, împărtășindu-ne. Ne pregătim pentru Crăciun și fiind milostivi, cu sufletul deschis față de cei mai amărâți decât noi. Concluzia practică pe care noi o tragem este că oamenii au așteptat mult și Domnul Isus a venit.

Întotdeauna suntem chemați să facem faptele milei trupești, dar în mod special în Postul Crăciunului, în apropierea acestui praznic mare când Domnul coboară printre noi să ne ridice la Ceruri”, a transmis IPS Andrei.

Distincții

Părintele arhiepiscop și aitropolit Andrei a felicitat preotul paroh, conducerea comunei, pe primarul Ioan Condor, consiliul bisericesc și a înmânat mai multe distincții. Preotul Ionuț Sdrăbău a fost hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, iar primarul comunei Mănăstireni, Ioan Condor, a primit ,,Crucea Transilvană’’ pentru mireni, cea mai înaltă distincție  a Mitropoliei Clujului. Domnul Gicu Agenor Gânscă a primit Ordinul ,,Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin’’ pentru mirenii, doamna Angela Goia a fost distinsă cu Ordinul ,,Mihai Vodă’’ pentru mirenii, domnul Grigore Botezan a primit Ordinul ,,Sfinții Martiri Năsăudeni’’, iar doamnele Florița Cachita, Aurora Gânscă și Doina Crețu au primit ,,Gramata Mitropolitană, însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a credinciosului.
Preotul pensionar Gheorghe Leș (paroh în Mănăstireni în perioada 1990 – 2018), preotul Dan Tiniș (preotul comunității din Ghirișu Român), doamna preoteasă Ioana Alexandra Sdrăbău, Consiliul parohial și alți binefăcători au primit  diplome de aleasă cinstire, iar copii și tinerii prezenți la această importantă slujbă au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului Andrei Andreicuț.

Din programul dedicat centenarului Bisericii nu au lipsit colindele, care au continuat și în salonul de evenimente al frumosului Cămin cultural unde a avut loc agapa în cadrul căreia dl. Gicu Gânscă a prezentat o parte dintre personalitățile cu care se mândrește Mănăstireniul. Este vorba de profesorii universitari dr. Gheorghe Văsaru, Nelu Burcă, Nicolae Suciu, Ioan Ursu și mulți alții care aici, în acest locaș de cult resfințit acum, au fost botezați sau cununați și care, așa cum au și spus, țin la acest pitoresc areal unde-și au rădăcinile, părinții și strămoșii.

Tot aici și-au prezentat salutul, mulțumirile și aprecierile valorice față de tot ce se transformă în bine la Mănăstireni și președintele Senatului, dl. Mircea Abrudean și președintele Academiei Române, dl. Ioan Aurel Pop, care între altele a apreciat că trebuie cinstită Biserica și Școala, din care s-a născut neamul românesc.

Dumitru VATAU

 

 

Articolul Un veac de har la Mănăstireni apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *