April 18, 2026

În această perioadă printre preocupările edililor comunei Bonțida găsim și aspectele organizatorice referitoare la pregătirea grădinițelor și școlilor în vederea sezonului rece. Primarul comunei, Emil Cârhaț împreună cu cosilierii Consilului Local au analizat situația pe teren, vizitând cele două școli gimnaziale și cele două grădinițe cu program prelungit din localitățile Bonțida și Răscruci.

În toate unitățile de învățământ este introdus gazul metan, un mare avantaj, centralele termice fucționând pe gaz. Astfel, căldura este asigurată în condiții bune, elevii și preșcolarii beneficiază de temperaturi corespunzătoare în sălile de clasă. După cum am scris și noi, nu de mult a fost dată în folosință noua grădiniță cu program prelungit în localitatea componentă Răscruci, unde unitaeta este frecventată de 80 de preșcolari. După cum ne-a informat edilul-șef Emil Cârhaț acolo vin și copii din comunele vecine Borșa și Dăbâca, o noutate în comuna Bonțida și asta datorită condițiilor foarte bune create de gospodarii așezării de pe Valea Someșului Mic, care acum doi ani au inaugurat o grădiniță nouă cu program prelungit și la Bonțida. Nu știm dacă în județul Cluj mai avem vreo comună unde într-un timp atât de scurt să se realizeze două investiții în domeniul învățământului preșcolar. La Bonțida administrația locală totdeauna a considerat o problemă prioritară crearea unor condiții de joacă și studiu cât mai bune celor 620 de preșcolari și elevi din comună. Tot în ultimii ani s-a rezolvat și amenajarea de terenuri de sport în curțile școlilor, dotate cu gazon sintetic și iluminat nocturn. Ca la orașe!

Primăria comunei Bonțida are în dotare și două microbuze școlare, care în fiecare dimineață asigură transportul elevilor în școlile din Bonțida și Răscruci, un mare avantaj pentru părinții din cele patru sate componente. Din satele Coasta și Tăușeni elevii sunt transportați la Școala Gimnazială Jucu de Sus, localitate aflată mai aproape de satele respective. Școlarizarea copiilor a fost și este rezolvată în comuna Bonțida, unde învățământul se află în atenția celor care conduc destinele localității cu un bogat trecut istoric.

Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *