Monica Tripon s-a stins din viață neașteptat, într-o zi eminesciană de ianuarie, singură, în căsuța de munte moștenire de familie din satul Beliș. Monica dedicase așezării montane volumul Belișul de sub ape, cu dureroase referiri la străbuna comunitate rurală atestată documentar în 1369, sub numele de „Flavia Beles”, dar strămutată la 1200 metri altitudine pentru realizarea lacului de acumulare Fântânele-Beliș. „Stamutarea a lăsat localnicii fără nici o sursă de venit (…), iar tradiţiile au dispărut, rămânând doar în memoria câtorva localnici”, spunea Monica.
Cu mulți ani în urmă, la București, unde a zăbovit o vreme, gazdă i-a fost prietena sa Anda Călugăreanu (1946-1992). A avut un noian de amintiri cu binecunoscuta artistă care i-a povestit despre ineditele spectacole de televiziune regizate de Alexandru Bocăneț (1944 – 4 martie 1977), ea fiind prezența de prim-plan, și despre binecunoscuta scenetă televizată, cu caracter umoristic, având-l ca protagonist pe celebrul actor Toma Caragiu (1925 – 4 martie 1977). La Cluj, în ”clipa cea repede ce ni s-a dat” (Eminescu, poemul Stelele-n cer) Monica recitea, în mica bibliotecă din garsoniera sa modestă de pe strada Iuliu Maniu, Cartea de pictură a iconografului grec Dionisie din Furna, cu învățăturile despre cum trebuie să fie zugrăvite chipuri sfinte sau scene biblice. A fost, nu de puține ori, lectura referință de dialog. Îmi spunea, apoi, că pentru ea anluminurile (enluminures/franceză) din vechile manuscrise medievale erau „simbolice puneri în lumină”. Credea că pentru fiecare om, viața ar trebui să fie o „punere în lumină”. Pe de altă parte, era mereu impresionată de scrierile publicate de Henriette Yvonne Stahl (1900-1984, sora sociologului Henri H. Stahl și fiica scriitorului Henri Stahl), pe care o cunoscuse, în anii senectuții acesteia, la București: romanele Voica; Fratele meu, omul; Între zi și noapte. 
Mi-a telefonat în ziua de 6 februarie 2023: „A murit Răzvan Theodorescu. Ai fost studenta lui, ești istoric de artă, ar fi bine să redactezi un portret memorialistic, pentru ziarul nostru”. Iar în alte circumstanțe îmi reproșa că nu scriu despre vechile biserici de lemn din județ, despre arta restaurării icoanelor și în general a operelor de artă, precum și despre marile obiective strategice economice clujene distruse după 1989. Excelent fotograf, Monica Tripon a realizat superbe portrete psihologice. După pensionare și retragerea sa la Beliș, am avut rare momente de comunicare cu Monica. Îmi relata despre pisoii stăruitori aciuiați la căsuța ei, despre finețurile culinare pe care le pregătea – dulceață de ardei iuți, compoturi, sirop de zmeură, conserve tradiționale pentru iarnă. Își lucra cu migală grădină de legume bio, care nu îi oferea întotdeauna toate roadele așteptate. Privea cu teamă furtunile iscate din senin și cerea îndurare Bunului Dumnezeu pentru păcatele repetate ale pământenilor. A fost mereu darnică. Repeta spusele lui Nicolae Steinhardt (1912-1989), filosoful de sorginte iudaică, convertit la creștinism și apoi călugărit la Mănăstirea Rohia din Maramureș: „Dăruind vei dobândi”. Monica va fi înmormântată, miercuri, 21 ianuarie, la Beliș, unde liniștea pământescului se confundă cu pacea celestă a veșniciei.
Biserica de piatră acoperită de apele lacului Fântânele Beliș și actuala Biserică de lemn din Beliș
Carmen Fărcașiu
Articolul Văzduh. In memoriam Monica Tripon apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
