Legislația rutieră prevede tipurile de vehicule cu două sau trei roți pentru care se impune permis de conducere. În contextul creșterii numărului de accidente rutiere în care sunt implicați livratori de produse alimentare la domiciliu s-a pus problema în ce condiții aceștia pot utiliza bicicleta, trotineta, mopedul, triciclul sau motocicleta.
După pandemie, pe străzile din Cluj-Napoca au putut fi văzuți tot mai mulți livratori la domiciliu. Din cauză că unii dintre ei nu respectă legislația privind circulația pe drumurile publice devin victime ale accidentelor rutiere.
Deputatul PNL de Cluj, Radu Moisin a încercat să afle, prin intermediul unei interpelări parlamentare adresată ministrului de Interne, cum pot fi utilizate scuterelor electrice cu trei roți pe drumurile publice. În răspunsul primit se arată că legislația rutieră reglementează, în prezent, inclusiv circulația vehiculelor cu trei roți, în anumite condiții.
„În acest sens, la art. 6 pct. 32¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este definit triciclul cu motor, respectiv „autovehicul cu trei roți dispuse simetric, a cărui viteză maximă prin construcție depăşeşte 45 km/h, care este echipat cu un motor având o cilindree de peste 50 cm3, în cazul unui motor cu ardere internă, sau cu un motor electric cu putere nominală continuă ce depăşeşte 4 kW”, precizează ministrul Predoiu în răspunsul trimis deputatului clujean.
De asemenea, în document se menționează că în Anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt stabilite categoriile de vehicule pentru care se eliberează permisul de conducere, după cum urmează: categoria AM: mopede a căror viteză maximă prin construcție este mai mare de 25 km/h dar nu depăşeşte 45 km/h; categoria A1: tricicluri cu motor cu puterea maximă de 15 kW; categoria A: motociclete cu sau fără ataş şi tricicluri cu motor cu puterea de peste 15 kW.
„În concluzie, având în vedere aspectele menționate, pentru conducerea pe drumurile publice a vehiculelor prevăzute în Anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care vehiculul face parte, aşa cum este încadrat de către organismul tehnic abilitat în acest sens, respectiv Registrul Auto Român.
Pentru a conduce o bicicletă electrică sau o trotinetă electrică pe drumurile publice nu e nevoie de permis auto. Cel care se deplasează cu un astfel de vehicul trebuie să aibă 14 ani și să aibă la el cartea de identitate.
Articolul Vehicule cu două și trei roți cu care nu poți circula fără permis auto apare prima dată în ziarulfaclia.ro.