La sfârșitul săptămânii trecute în cadrul Festivalului „Armenopolis” gherlenii au avut parte de un bogat program artistic. De astă dată au dominat expozițiile și lansările de carte, dar nu au lipsit nici atelierele meșteșugărești pentru copii.
Noul Centru Muzeal de Istorie a găzduit mai multe evenimente ce s-au bucurat de o participare numeroasă a publicului. În cadrul unei expoziții a avut loc Lansarea Albumului de Benzi Desenate Istorice „Transilvanica” al istoricului clujean originar din municipiul Gherla, Gabriel Rusu, urmată de un recital de muzică folk. La manifestare a fost prezent și președintele Despărțământului ASTRA „Dr. Teodor Mihali” Dej ec. Dr. Radu Gavrilă. După lansarea cărții publicul a asistat la un Stand Up Comedy cu Sasha Ciobanu. Tot în sălile noului obiectiv muzeal de pe strada 1 Decembrie 1918 sub genericul „Gherla veche în imagini” a fost vernisată o inedită expoziție de cărți poștale și fotografii al regretatului colecționer Kasza Antal. Invitați speciali au fost arhitectul Virgil Pop și istoricul Gabriel Rusu, buni cunoscători ai tradițiilor și obiceiurilor gherlene. Paralel, într-o altă locație, la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Piața Libertății amatorii artelor au onorat vernisajul expoziției de Bonsai și Pictură al artistului gherlean Florin Pop, aflat la cea de a treia expoziție personală. Sunt expuse 22 de lucrări realizate în ultimii ani, bonsaiul fiind prezentat în premieră.
Începând cu 1 septembrie 2024 la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică va expune pictură cunoscutul artist plastic gherlean Albin Kaczka, apreciat și pe simezele clujene prin expoziția avută acum doi ani la Centrul Urbana din parc.
Tot în weekendul trecut în peisajul istoric al noului muzeu gherlean publicul a savurat o degustare de vin în compania muzicii ambientale, un moment de relaxare ce s-a bucurat de o prezență numeroasă a oaspeților urbei de pe Someș, unde la sfârșitul săptămânii trecute și-au dat mâna arta, cultura și buna dispoziția.
Szekely Csaba