November 19, 2025

Medicii clujeni de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj (ICUTR) și Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca (IRGH) au realizat de la începutul lunii octombrie un număr de zece transplaturi din care opt renale și două hepatice. 

Agenția Națională de Transplant anunță că în aceeași perioadă în București, Timișoara și Baia Mare s-au realizat șase prelevări de organe, care apoi prin transplant au salvat viața unor oameni aflați în suferință. „Gesturi de altruism din partea unor familii care, în cele mai grele momente au avut puterea de a spune „da” pentru viață, au făcute posibile șase prelevări de organe și țesuturi, realizate în București, Timișoara și Baia Mare. Aceste intervenții au reușit să ofere o nouă șansă la viață unor pacienți români care au beneficiat de transplanturi de organe!”. Citând aceeași sursă, în data de 3 octombrie 2025, a avut loc o prelevare multiorgan la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara de la un bărbat de 57 ani, aflat în moarte cerebrală. În urma acestei intervenții au fost efectuate: două transplanturi renale, beneficiari fiind o femeie de 57 de ani și un bărbat de 48 de ani, la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj (ICUTR) și un transplant hepatic unei femei de 39 de ani la Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca (IRGH).

În data de 6 octombrie tot la Timișoara a mai avut loc o prelevare de la un donator în moarte cerebrală, în vârstă de 52 de ani, în urma căreia au fost efectuate: două transplanturi renale la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj la pacienți în vârstă de 55, respectiv 63 ani. De asemenea, potrivit sursei citate, pe 4 octombrie 2025 la Spitalul Județean de Urgență Dr Constantin Opriș” Baia-Mare s-a realizat prelevarea de la un bărbat de 71 de ani, aflat în moarte cerebrală. În urma acesteia, la ICUTR Cluj, s-au efectuat două transplanturi renale, beneficiare fiind două femei cu vârste de 63 ani. Tot la Baia Mare la 6 octombrie 2025 a mai avut loc o prelevare de la un donator aflat în moarte cerebrală, în urma căreia s-au realizat două transplanturi renale la ICUTR Cluj la pacienți cu vârste de 56, respectiv 68 ani, și un transplant hepatic la IRGH la un bărbat de 62 de ani. Totodată, la 7 octombrie 2025, la Baia Mare, s-a mai efectuat o prelevare de la un donator aflat în moarte cerebrală, în urma căreia la ICUTR Cluj s-au realizat două transplanturi renale la doi pacienți cu vârste de 48, respectiv 49 ani.

T.S.

Articolul Zece transplaturi și tot atâtea vieți salvate de medicii clujeni apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *