Simpozionul „Zilele Artei Bizantine”, ajuns la ediția a XX-a, se va desfășura în perioada 9 – 12 octombrie 2024, la Cluj-Napoca. Evenimentul este dedicat tuturor pasionaților de artă și cultură bizantină, are loc anul din 2004, fiind organizat de Grupul „Sfântul Ioan Damaschin” coordonat de lect. univ. dr. Sorin Albu și, recent, de Academia de Arte și Studii Bizantine din Cluj Napoca. Deschiderea Zilelor Artei Bizantine se va face prin oficierea Sf. Liturghii la Catedrala Mitropolitană din Cluj – Napoca. Răspunsurile la strană vor fi oferite de domnul prof. univ. dr. protopsalt Grigorios Anastasiou și Corul „Sfântul Ioan Damaschin” al Academiei de Arte și Studii Bizantine, condus de lect. univ. dr. protopsalt Sorin Albu. În seara zilei de deschidere, de la ora 18:00, se va oficia slujba vecerniei în biserica parohiei Gheorgheni (com. Feleacu, jud. Cluj), un edificiu restaurat de curând în duh bizantin, dar care se încadrează perfect în tiparele unei biserici istorice tipic transilvănene.
Dezbateri pe teme interesante
Cea de-a doua zi a evenimentului aduce în atenția publicului larg două manifestări aparte. În prima parte a zilei, va avea loc o sesiune inedită de comunicări științifice, în cadrul Casei Matei, a Universității de Artă și Design (Locație: str. Matei Corvin nr. 6, Piațeta Casa Matei, Cluj – Napoca), în care se vor dezbate diverse subiecte de interes. Începând cu ora 9:00, va avea loc dezbaterea cu titlul „Influența teoriei politice bizantine asupra creației psaltice din secolele XIV și XV” susținută de prof. univ. dr. Grigorios Anastasiou, directorul Institutului de Muzicologie Bizantină al Bisericii Greciei.
„Tradiția bizantină ca inspirație. Întâlniri între artă, istorie și etnografie” reprezintă subiectul pe care îl va aborda dr. Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, în cadrul dezbaterii sale. De asemenea, muzeograful dr. Ana Dumitran, director al Museikon, parte a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia va susține dezbaterea cu tema „Pictorul transilvănean Stan din Rășinari și provocările artistice ale generației sale”. „Între tradiție și modernitate. Icoane și iconari în România” va fi tema inedită pe care o va prezenta prof. Elena Ene Ddrăghici-Vasilescu, FRHistS, Faculty of History and Wolfson College, University of Oxford.
De la ora 12:30, vor urma trei dezbateri având următoarele titluri: „Biserica în cruce greacă înscrisă, o cercetare hierotopică a performativității spațiului interior”, arhitect dr. Călin Chifăr; „Recuperarea tradiției bizantine prin școala de iconografie și muzică psaltică din Cluj și reînnoirea imnografiei românești în calea veche bizantină”, dezbatere susținută de lect. univ. dr. Sorin Albu, Universitatea de Artă și Design Cluj Napoca, Ilie Rareș Câmpean, imnograf, Muzeograf, Memorialul Gherla, și Gheorghe Călburean, iconograf; „Urmele Bizanțului în pictura murală din bisericile de lemn din Țara Lăpușului” – tema dezbaterii pe care o va susține dr. Ancuța Țender, cercetător științific CSIII, UBB Cluj Napoca, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Centrul Pentru Cercetări Aplicate de Mediu (CERAM), Laborator de Încercări Radon „Constantin Cosma” (LiRaCC), împreună cu Iulia Sandu, student, UBB Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie și Filosofie și Patricia Săsăran, curator muzeu (custode) al Protopopiatului Lăpuș, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului.
Expoziția „Bizanț după Bizanț: Theoria kai Praxis”
Cea de-a doua parte a zilei va fi marcată de vernisajul expoziției de artă bizantină intitulată „Bizanț după Bizanț: Theoria kai Praxis”. Vernisajul va avea loc la Muzeului Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului nr. 21, Cluj-Napoca), începând cu ora 17:00. Cei prezenți vor putea admira lucrări realizate în tehnica mozaicului, al-frescco, manuscris, icoană pe panou de lemn. Începând cu ora 18:30, prof. univ. dr. Grigorios Anastasiou, împreună cu Corul Sfântul Ioan Damaschin al Academiei de Arte și Studii Bizantine, condus de protopsalt Sorin Albu, vor susține un concert de muzică bizantină.
Vineri, 11 octombrie, la ora 12:00 va avea loc vernisajul expoziției de manuscrise din sfera cântului bizantin, urmat de un micro-recital de muzică bizantină susținut de protopsalt Grigorios Anastasiou și Corul Sfântul Ioan Damaschin, condus de protopsalt Sorin Albu. Locația manifestării este Muzeul Mitropoliei Clujului (str. Piața Avram Iancu, demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca).
Încheierea ediției aniversare a simpozionului „Zilele Artei Bizantine” se va desf[;ura în ambianța atelierului de iconografie aflat în cadrul domeniului „Trei Stejari” din Mediaș, sâmbătă, 12 octombrie, începând cu orele 10:00. Cu ocazia încheierii celei de-a XX-a ediții a Simpozionului „Zilele Artei Bizantine” vor avea loc dezbateri în cadrul unei „mese rotunde”, la care participarea se va face pe bază de invitație.