November 16, 2025

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează în perioada 20-24 octombrie 2025, cea de-a XXIX-a ediţie a Zilelor Bibliotecilor de Cartier, un eveniment cultural de tradiție, dedicat întregii comunități clujene, anunță reprezentanții Consiliului Județean Cluj.

Potrivit sursei citate, în această perioadă, filialele de cartier (Filiala „Traian Brad” – str. Izlazului nr. 18, Filiala Zorilor – str. Observatorului nr. 1, Filiala Grigorescu – str. Donath nr. 138), dar și sediul central al bibliotecii (Calea Dorobanților nr. 104) devin spații ale întâlnirii, învățării și bucuriei lecturii. Programul cuprinde zeci de activități interactive de promovare a culturii scrise, evenimente pentru toate vârstele, de la cei mai mici la seniorii activi. Astfel, programul „Prima vizită la bibliotecă”, se va desfășura în toate locațiile, pe parcursul întregii săptămâni, care este o inițiativă educațională menită să familiarizeze copiii cu spațiul bibliotecii, să le trezească interesul pentru lectură și să le dezvolte obiceiul de a citi prin prezentarea colecțiilor, serviciilor și întâlniri cu bibliotecarii.

Cu acest prilej, luni, 20 octombrie 2025, ora 10.00, la Filiala Zorilor, cercetătorul ştiinţific II la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române, Ligia-Gabriela Tudurachi, va susține comunicarea cu titlul „Voci ale scriitorilor români în arhivele radioului”, iar la ora 14.30, la aniversarea celor 35 de ani de activitate, vor fi premiați cei mai fideli cititori ai filialei. Momentul artistic al întâlnirii va fi susținut de elevii claselor a X-a și a XI-a de la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia”, sub îndrumarea profesoarei Daniela Silion. În continuarea activităților, miercuri, 22 octombrie 2025, ora 10.00, la Filiala „Traian Brad” va avea loc întâlnirea cu titlul „Fragmente din trecutul unei pasiuni – fotbalul”, care îl are ca invitat pe istoricul și scriitorul Felix Ostrovschi. De la ora 14.00, la sediul central, adolescenții vor discuta cu psihologul și psihoterapeutul Daniela Dociu, „Despre iubire și emoții”. Programul complet al evenimentelor este diponibil pe http://www.bjc.ro/new/. Pe parcursul întregii săptămâni înscrierea la bibliotecă va fi gratuită. Biblioteca nu este doar un loc al cărților, ci un spațiu viu al comunității, transmit reprezentanții Consiliului Județean Cluj, publicul clujean fiind invitat să descopere ce înseamnă, cu adevărat, o bibliotecă de cartier deschisă tuturor.

T.S.

Articolul Zilele Bibliotecilor de Cartier, sărbătoarea comunității și lecturii apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *