April 12, 2024

Ziua Culturii Naționale a fost celebrată luni, 15 ianuarie, în Dej printr-o serie de manifestări organizate de Primărie, prin Centrul Cultural „Arta”, Muzeul Municipal și Biblioteca Municipală, în colaborare cu Garnizoana Dej și instituțiile școlare dejene.

La fel ca în anii precedenți, prima parte a manifestărilor s-a desfășurat la bustul poetului Mihai Eminescu din cartierul 1 Mai, unde, după intonarea Imnului Naţional al României, a avut loc o slujbă de pomenire, urmată de depuneri de jerbe și flori. Un recital de poezie susținut de Trupa de teatru „Vistrian Roman” a Centrului Cultural ,,Arta” (coordonator, Mariana Reman) și un moment muzical susținut de Corul reunit al Colegiului Național ,,Andrei Mureșanu” Dej (coordonator, prof. Călina Gavrea) și Școala Generală „Mihai Eminescu” Dej (coordonator, prof. Kinga Nan-Farkas) au încheiat festivitățile consacrate poetului Mihai Eminescu.

„Ziua Eminescu” a continuat la Muzeului Municipal Dej cu vizionarea unui documentar din seria „Mari Români: Mihai Eminescu”.

Ziua Culturii Naționale a fost marcată și la Biblioteca Municipală Dej unde poate fi vizitată o expoziție de carte dedicată poetului Mihai Eminescu.

După masa, sala festivă a Primăriei Dej, a găzduit „Saloanele literare ASTRA Dej” în cadrul căreia prof. dr. Luminița Cornea – Uniunea Scriitorilor din România, a susținut conferința cu tema „Să nu ne pierdem de Eminescu”. Reuniunea astriștilor dejeni, moderată de ec. dr. Radu Gavrilă și dedicată Zilei Culturii Naționale s-a încheiat cu recitarea unor poezii din lirica eminesciană și din creația poetică a astriștilor dejeni. O expoziție de carte, inclusiv exemplare de colecție, a întregit atmosfera solemnă a reuniunii.

M.V.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *