February 22, 2024

Pentru un arhiereu, zilele pe care le serbează în timpul vieții sunt cele ale „nașterilor” în Biserică, ale hirotonirilor… Mai întâi cea preoțească, apoi cea vlădicească…  Așadar, nu este de mirare că din timpul vieții pământești a Fericitului episcop-cardinal Iuliu Hossu ne-au rămas puține semnale legate de aniversările zilei sale calendaristice de naștere. Unul dintre aceste semnale vine din 31 ianuarie 1949:

31 I. M-au felicitat iubiții frați de ziua nașterii mele…”, nota Iuliu Hossu în caietele sale de Memorii.

Episcopii greco-catolici se aflau în acea zi la „vila” patriarhală de la Dragoslavele, „înconjurați din vreme cu sârmă ghimpată, cum se cuvine lagărului, căci lagăr era” (Iuliu Hossu, Memorii). Iată cum descria episcopul atmosfera în care își serba împlinirea a 64 de ani de viață:

Mergeam înainte, luptându-ne cu frigul și cu vântul, care pătrundea și în cameră, umflând perdeaua grea, pentru că n-am reușit să obținem repararea geamurilor sparte; cu toată bunăvoința comandantului, n-au reușit să-mi repare ghetele, care se descususeră, înmuiate de zăpada pe care o măturam pe aleea pe unde ne plimbam, trecând cu gândul la moș Ioan de la reședința din Cluj, glumind cu frații că ce ar zice moș Ioan de ne-ar vedea; dar asta nu era mare lucru și era și sănătos a face mișcare mai intensă, un sport de iarnă; m-am apucat dară să cos eu ghetele și am aflat că și asta merge: necesitas plura te docebit, multe și variate; lăudat să fie Domnul.

Lemne de foc primeam 11 bucățele pentru 24 de ore; mai adăugam crenguțe, cum am arătat, și cucuruzi de brad; ne bucuram când soldatul, înțelegător, care ducea lemne pentru dânșii, când eram la plimbare se făcea că mai scapă câte o bucată-două de lemne, la care cu bucurie alerga unul dintre noi, pentru ridicarea comoarei pierdute; toate acestea erau împreunate cu mângâierea sufletească în care le îmbrăca Domnul; mai pomenesc din aceste lucruri mărunte, care erau inerente vieții noastre ce o duceam pe această cale și care toate puteau fi ridicate la valoare superioară, pe care lumea nu o poate cuprinde” (Ibidem).

Cea mai importantă urare de ziua de naștere era publicată în numărul ianuarie-martie 1965 al revistei Bună Vestire, redactată la Roma de Monseniorul Aloisie Tăutu:

Preasfințitul Dr. Iuliu Hossu, episcopul de Cluj-Gherla, la 30 ianuarie a.c. a împlinit 80 de ani. E singurul episcop rămas în vieață după violenta furtună ce s-a abătut asupra Bisericii române unite cu Roma în anul 1948. Figura episcopului Hossu este bine conturată atât din punct de vedere bisericesc cât și național prin activitatea sa arhierească de treizeci de ani pe scaunul episcopesc al Gherlei, apoi dela 1930 pe acela al Clujului. Ajuns de tiner episcop (21 apr. 1917, consacrat la 4 dec.), s-a străduit să fie pentru dieceza Gherlei un vrednic urmaș și fidel executor al planurilor marelui său unchiu și antecesor, Vasile: renoirea instituțiilor diecezane, Seminar teologic, școli normale pentru învățători și învățătoare, sporirea fondurilor diecezane pentru văduvele și orfanii de preoți etc. Însă ceea ce a făcut din Hossu un episcop popular, iubitor și iubit de poporul simplu dela țară, au fost vizitele sale canonice, câștigându-și denumirea de episcop al vizitațiilor canonice. Nu a fost parohie sau cătun oricât de prăpădit sau îndepărtat al vastei sale dieceze pe care să nu-l fi vizitat și de 10 ori în cursul păstoririi sale. N-a lipsit niciodată de la pelerinajele poporale ce se țineau în fiecare an de hramul mănăstirilor ce se găseau pe teritorul eparhiei sale: Bixad, Moisei, Nicula. Cuvântările sale întraripate, presărate cu multe citate din Sf. Scriptură, pe care episcopul Hossu o cunoștea ca nimeni altul, fiindu-i text de continuă și profundă meditare, înălțau sufletele ascultătorilor simpli sau intelectuali la înălțimi de însuflețire religioasă și morală. O caracteristică sufletească a episcopului Hossu era adânca sa bunătate. Se întâmpla câteodată că așa tiner episcop cum era trebuia să dojenească pe vreun preot bătrân dela sate; se întâmpla ca după plecarea acestuia, episcopul Hossu trimitea pe secretarul său să-l recheme pe cel dojenit și-i cerea scuze cu umilință. Largă și generoasă era dragostea și compătimirea sa față de orfanii și văduvele preoților, rămase de multe ori fără vreun sprijin material. Pe teren național sentimentele sale patriotice de dragoste pentru Neam și țară erau de neîntrecut. La istorica adunare dela Alba Iulia, din 1 decembre 1918, el a fost acela care a cetit pe câmpia de lângă oraș celor mai bine de 100 de mii de delegați ai tuturor județelor și plășilor ardelene Rezoluția de unire cetită de Vasile Goldiș în sala Redutei, votată în unanimitate de delegații autorizați. Tot el a dus împreună cu atunci episcopul de Caransebeș Miron Mitrea și Alexandru Vaida-Voevod Rezoluția de unire regelui Ferdinand la București. Atitudinea lui fermă, dar totdeauna conciliantă și binevoitoare față de frații ortodocși în Senatul țării, l-au făcut pe Hossu simpatic și iubit de cercurile înalte guvernamentale. Figura episcopului Hossu a îmbrăcat înfățișare de uriaș, atât din punct de vedere național cât și bisericesc, pentru răsplata cu care l-a socotit vrednic a fi răsplătit noua stăpânire pentru meritele sale naționale: scoaterea din scaun, penitenciar de criminali la Sighet și ținerea departe de turma sa care l-a iubit fiindcă a iubit-o cu inimă de părinte. Românii adevărați vor privi întotdeauna cu respect și simpatie la marea figură de român a episcopului Iuliu Hossu de Cluj-Gherla.

 

Gelu Hossu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *