April 18, 2026

ADI Zona Metropolitană Cluj (ZMC) a lansat, weekendul trecut, proiectul „Knowledge-Based Youth Development Strategy (KYDS) – Strategia pentru Dezvoltarea Tineretului Bazată pe Cunoaștere”, care urmărește îmbunătățirea bunăstării copiilor din comunitățile rurale din zona metropolitană Cluj prin implicarea directă a acestora în procesele de cercetare, planificare, intervenție și monitorizare, anunță reprezentanții ZMC.

După cum transmit aceleași surse, proiectul a debutat cu o fază de cercetare în care se elaborează criteriilor de selecție pentru localitățile care vor fi incluse în proiect, în a doua fază va fi implementat un proiect-pilot în comunitatea marginalizată de la Pata-Rât, iar în a treia fază vor fi implementate planurile de acțiune în localitățile selectate. Planuri vor include descrierea problemelor, a obiectivelor și a activităților concrete, pentru promovarea bunăstării copiilor. Proiectul KYDS va asigura și sumele necesare implementării unor investiții, care vor fi alese de copii pentru localitățile lor.

Monica Graff, managerul departamentului social al ZMC explică: „Cum am imaginat proiectul? Ce vom face noi în localitățile de implementare? Ne vom pune la masă cu copiii și tinerii de acolo, îi vom asculta și îi vom ajuta să își definească problemele cu care se confruntă, dorințele și îi vom stimula să se gândească la acțiuni tangibile care să sprijine rezolvarea problemelor. Apoi, le vom asigura fondurile necesare pentru implementare. De exemplu, poate copiii ajung la concluzia că își doresc foarte mult o nouă sală de festivități la școală. Le vom furniza suma necesară pentru acea investiție și îi vom implica în procesul de derulare a investiției, ascultându-i despre cum ar trebui să arate ea la final”.

O viață mai bună pentru copiii din zona metropolitană

De asemenea, directorul de programe al ZMC, Adrian Răulea precizează: „Proiectul KYDS reprezintă pentru noi o bornă, fiind un proiect cu o finanțare importantă provenită din mediul privat. Și aici trebuie să mulțumesc Fundației Botnar pentru deschiderea față de inițiativa noastră, sprijin constant și flexibilitate. Proiectul propriu-zis este un pas semnificativ în direcția asigurării unei vieți mai bune pentru copiii din zona metropolitană Cluj, recunoscând și valorificând vocea și potențialul acestora. El se circumscrie intereselor constante ale organizației noastre din domeniul politicilor sociale locale, legate concret de starea de bine a copiilor. Suntem bucuroși că am reușit să construim un parteneriat solid, cu UNICEF, UBB și Fundația Alt Art, pentru a derula acest proiect.”

Proiectul are o durată de 24 de luni, până în martie 2027, cu un buget de 884.000 de euro, și este finanțat de Fundația Botnar (www.fondationbotnar.org) și implementat de ZMC, în parteneriat cu UNICEF, Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Sociologie și Asistență Socială și Fundația Alt Art.

Articolul ZMC a lansat KYDS, o strategie pentru bunăstarea tinerilor apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *