Primăria municipiului Cluj-Napoca a demarat oficial proiectul de reabilitare a Bazei Sportive Farmec din cartierul Mărăști, o investiție menită să crească standardul spațiilor verzi și al infrastructurii dedicate mișcării și sportului în cartiere. Anunțul a fost făcut de primarul Emil Boc, care îi invită pe clujeni să se implice direct în conturarea viitorului proiect.
Începând de marți, cetățenii pot vota varianta de concept care va sta la baza proiectării noii Baze Sportive Farmec. Procesul de vot se desfășoară în perioada 3 martie – 3 aprilie 2026, pe platforma clujnapoca2030.ro.
Varianta care va întruni cel mai mare număr de opțiuni va fundamenta etapele următoare ale proiectului, respectiv procedurile tehnice și administrative necesare implementării investiției.
Dezbatere publică și consultare cu cetățenii
Un pas important în procesul de reabilitare a fost realizat în 17 februarie 2026, când, la Pavilionul Tinerilor din Parcul Feroviarilor, a avut loc dezbaterea publică „Reabilitarea bazei sportive Farmec”, organizată sub egida Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC).
În cadrul întâlnirii, proiectantul a prezentat variantele inițiale de concept pentru: extinderea Parcului Farmec; reactivarea bazei sportive; realizarea unui centru comunitar multifuncțional.
Observațiile și sugestiile formulate de cetățeni au vizat, în special, accesibilitatea pietonală, integrarea zonei cu strada București și Canalul Morii, componenta sportivă și funcțiunile centrului comunitar. Potrivit reprezentanților Primăriei, aceste propuneri au fost integrate în noile variante de concept supuse votului, acolo unde acest lucru a fost posibil din punct de vedere tehnic.
Aceste subiecte vor fi analizate de echipa Primăriei și vor fi prezentate public pe măsură ce proiectul avansează.
Propunerile cetățenilor au fost centralizate și publicate pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, la secțiunea dedicată CIIC, unde poate fi consultată și broșura cu variantele actualizate ale conceptului de reabilitare.
Care sunt pașii următori
După încheierea votului online, varianta câștigătoare va sta la baza demersurilor administrative pentru obținerea documentațiilor necesare demarării proiectului. Ulterior, întreaga documentație va fi supusă votului Consiliului Local.
După aprobarea în forul deliberativ, administrația locală va lansa procedura de licitație pentru proiectare și execuție.
Prin această investiție, municipalitatea își propune să consolideze rețeaua de spații verzi și facilități sportive din cartiere, transformând Baza Sportivă Farmec într-un pol comunitar modern, adaptat nevoilor actuale ale locuitorilor din Mărăști și nu numai.
Articolul Vot pentru Farmec apare prima dată în ziarulfaclia.ro.