April 21, 2026

Rezistenţa scutului termic al capsulei Orion, ce a încheiat cu succes misiunea Artemis 2, a fost subiectul unor discuţii aprinse în perioada premergătoare amerizării misiunii din 10 aprilie – de fapt, timp de câţiva ani înainte de aceasta, unii experţi considerându-l punctul nevralgic al misiunii, transmite Space.com.

Misiunile selenare revin pe Pământ la viteze mai mari decât misiunile pe orbita joasă terestră (LEO) şi se confruntă cu temperaturi extreme – în jur de 2.800 de grade Celsius – atunci când lovesc atmosfera planetei noastre. În cazul acestui scut termic există şi un precedent care trebuia şi a fost luat în considerare.

Acest precedent se referă la misiunea Artemis 1, care a trimis o capsulă Orion fără echipaj pe orbita selenară şi înapoi pe Pământ la sfârşitul anului 2022. Misiunea a fost un succes, dar scutul termic al lui Orion, cu o lăţime de 5 metri – cel mai mare de acest fel folosit vreodată – a suferit mai multe daune decât se aştepta NASA în timpul călătoriei sale de întoarcere prin atmosfera Pământului.

După numeroase analize şi discuţii, NASA a decis să păstreze acelaşi design al scutului termic pentru Artemis 2. Agenţia a modificat însă traiectoria de reintrare a misiunii, aducând capsula Orion Integrity în atmosferă la un unghi mai abrupt, astfel încât să petreacă mai puţin timp în regimurile de temperatură extreme.

Această ajustare a funcţionat aparent, deoarece scutul termic al lui Integrity a supravieţuit testului de foc în stare bună, potrivit comandantului navei Artemis 2, Reid Wiseman.

Dar misiunea Artemis 2 a fost cântecul de lebădă pentru acest design particular al scutului termic. NASA a anunţat că va schimba lucrurile pentru viitoarele misiuni Artemis, începând probabil cu Artemis 4, care are ca obiectiv aselenizarea cu echipaj uman.

Articolul Scutul termic al capsulei Orion s-a comportat excelent apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *