Profesionalismul nu are gen
Într-o cafenea din centrul Clujului, două polițiste au vorbit relaxat despre o meserie care, în realitate, nu are nimic relaxat. Nu despre teorie, nu despre egalitate de gen și nici despre statisticile din rapoarte. Ci despre lucruri mult mai concrete: anchete dificile, accidente rutiere și momentele în care trebuie să rămâi calm atunci când toți ceilalți sunt în panică. Întâlnirea a făcut parte din evenimentul „Coffee with a Cop” („La cafea cu un polițist”), organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj în preajma Zilei Femeii.
Invitatele au fost comisarul Lucia Bocoș, șef al Biroului de Investigații Criminale Cluj-Napoca, și agentul-șef adjunct Andreea Vlaic, polițist rutier în cadrul Compartimentului Rutier Huedin.
Două cariere diferite. Două zone profesionale foarte diferite. Dar aceeași concluzie: profesionalismul nu are gen.
***
În fiecare an, de 8 Martie, redescoperim aproape ritualic că femeile pot fi la fel de bune — uneori chiar mai bune — decât bărbații în profesiile lor. Mirarea aceasta spune, poate, mai multe despre prejudecățile noastre decât despre realitate. Pentru că realitatea este simplă: în majoritatea profesiilor moderne, competența nu mai are gen.
Personal, descifrez zgomotul mediatic care însoțește 8 Martie și discursurile despre calitățile profesionale ale femeilor drept o reminiscență a unui misoginism, de regulă reprimat, dar încă solid instalat în mentalul colectiv.
Cu prilejul acestei zile, bărbații — dar uneori și femeile — redescoperă că femeile sunt, de fapt, profesioniste și că recompensele primite pentru munca lor nu reflectă întotdeauna acest lucru. În mod firesc, în orice profesie, plata muncii ar trebui să se facă în funcție de rezultatele muncii prestate și nu în funcție de sexul celui sau celei care muncește. Realitatea arată însă că, pe parcursul întregului an, remunerația este încă influențată de diferențe de gen. Pentru aceeași muncă, bărbații continuă să câștige, în medie, mai mult decât femeile.
În activitățile profesionale contemporane, diferențele de gen — reale în plan biologic — sunt tot mai mult estompate de tehnologie și de reglementările profesionale. De aceea, firesc ar fi să considerăm profesionalismul drept criteriul principal atunci când evaluăm munca unui om, indiferent dacă este bărbat sau femeie. În mod similar, recompensa ar trebui să reflecte performanța, nu identitatea de gen.
***
Poliția clujeană a ajuns la a zecea ediție a evenimentului „Coffee with a Cop”. În contextul Zilei de 8 Martie, jurnaliștii au băut cafeaua cu cele două doamne polițist. Cafeaua a fost doar pretextul. Subiectul real a fost meseria. Gazdă și facilitator al dialogului, la cafeneaua din centrul orașului, inspector Iulian Timșa, din structura de relații publice a IPJ Cluj.
Alegerea celor două invitate nu a fost întâmplătoare. Cei care le-au desemnat ca reprezentante ale poliției clujene s-au bazat atât pe statutul profesional al acestora, cât și pe naturalețea lor în comunicare. Nu a fost dificil de observat că, deși au cariere diferite, cele două polițiste au două trăsături comune: profesionalismul și empatia.
O carieră în investigații criminale
Doamna comisar Lucia Bocoș își amintește că, inițial, ca fiică a unor părinți polițiști ar fi fost atrasă și ea spre această meserie. Programul de lucru al părinților — care își începeau uneori ziua la ora trei dimineața și lipseau de acasă cu zilele — a făcut-o să se gândească însă la un alt drum profesional. Ironia face ca astăzi să spună, cu acceptare, că, în meseria ei, programul de lucru 8–16 este doar o referință. În realitate, se lucrează atâta timp cât este nevoie.
Pasul către cariera de polițist l-a făcut în 2006, la câțiva ani după terminarea facultății. Experiența anterioară de jurist a contat, probabil, în trecerea examenului pentru încadrare directă. După o perioadă de doi ani în cadrul structurii de operațiuni speciale, și-a desfășurat activitatea în Biroul de Investigații Criminale, structură pe care astăzi o conduce. Proporția femeilor în acest birou este de sub 20%. Unitatea investighează infracțiuni complexe, unele dintre ele violente: tâlhării, infracțiuni din mediul online sau infracțiuni sexuale. „Sunt o persoană destul de ambițioasă și mi-am dorit mereu să fac dreptate și să ajut oamenii. Cea mai mare satisfacție este privirea persoanei pe care reușești să o ajuți. Este o recunoștință greu de descris în cuvinte”, spune comisarul Bocoș. Recunoaște însă că meseria este una extrem de solicitantă, mai ales pentru o femeie care dorește să aibă și o familie. „Dar faptul că sunt femeie mă ajută profesional. Oamenii se deschid mai ușor, iar femeile comunică adesea mai ușor cu o altă femeie. Este o părere subiectivă, însă cred că, în special femeile comunică mai ușor cu o altă femeie. Am capacitatea de a relaționa cu persoana din fața mea, de a-i acorda respect indiferent de calitatea pe care o are în dosar: suspect, martor etc. Iar respectul este reciproc.” Își amintește și de unul dintre cele mai dificile cazuri din carieră: o serie lungă de infracțiuni de viol comise asupra unor minore. „Autorul era o persoană care avea o poziție de putere față de persoanele vătămate. Infracțiunile au început pe când fetele aveau 12 ani, până la vârsta de 17 ani, când am fost noi sesizați. Infracțiunile sexuale sunt foarte greu de probat. Am reușit însă să administrăm probele astfel încât autorul să primească o pedeapsă de 15 ani de închisoare cu executare. Din păcate, și mama victimelor a fost vinovată de complicitate morală”, spune comisarul. Un caz cu o încărcătură emoțională puternică, dar care confirmă că, în astfel de profesii, echilibrul emoțional este esențial. „Gestionez situațiile până la capăt. Ca să poți să fi corect, trebuie să te detașazi, oricât ar fi e greu”, a concluzionat șefa Biroului de Investigații Criminale.
Polițist rutier într-o zonă complexă
Agentul-șef adjunct Andreea Vlaic a ajuns în poliție fără să fi avut modele în familie. „Pentru părinții mei a fost un șoc când am decis să merg la Școala de Poliție. Admiterea a fost dificilă. Atunci erau zece persoane pe un loc. Acum, din păcate, rămân locuri libere în școlile de poliție.” După absolvire, a lucrat la o secție de poliție rurală, la postul din Râșca, iar din 2016 activează în cadrul Poliției Rutiere Huedin. Zona este una complexă, cu o mare întindere teritorială: 15 comune, drumuri naționale, județene, comunale, trafic intens pe ruta spre Oradea.
„Gestionăm multe accidente. Este partea cea mai grea a muncii noastre”, spune polițista. Își amintește un accident în care doi copii și-au pierdut viața. Erau în mașină cu mama lor și mergeau spre Oradea. Unul dintre ei era în scaun special pentru copii, celălalt nu. „Ne tot luptăm cu șoferii să înțeleagă necesitatea – morală și legală – de a-și transporta copiii în scaune speciale. Din păcate și mămica lor a fost rănită grav”. În astfel de situații, polițistul rutier este adesea primul ajuns la locul accidentului. „Blocăm drumul și îi lăsăm pe cei de la Ambulanță să-și facă treaba. Ulterior, intevenim cu specificul nostru: testări cu aparatul etilotest, cercetări la fața locului etc.” Pe de altă parte, este mulțumită că în zona Huedin, de când s-au instalat parapeții de protecție pe marginea drumului către Oradea, a scăzut numărul accidentelor. Asemeni doamnei comisar, recunoaște contribuția colegilor din poliție, inclusiv la bunul mers al muncii ei. „Tot timpul am simțit sprijinul colegilor. Nu e ca și cum nu te-ai putea descurca, însă, uneori, ca singurul polițist la fața locului nu poți să te gândești la toate. Un coleg venit ulterior, care are mintea limpede, poate observa detalii pe care tu nu le-ai văzut”. Polițista ține să demonteze și un mit răspândit: „Polițiștii rutieri nu sunt în stradă pentru a face planul de amenzi. Suntem acolo pentru a preveni și ajuta”.
Profesionalism și empatie
Profesionalismul și empatia sunt, probabil, cele două calități fundamentale pe care comunitatea le așteaptă de la un polițist — o profesie pentru care societatea asigură formarea, salariul și, la finalul carierei, pensia.
„O cafea cu un polițist” a fost un eveniment de relații publice prin care poliția clujeană a ales să prezinte publicului două dintre polițistele cu care se mândrește.
De 8 Martie vorbim mult despre femei în profesii dificile. Dar, după ce le asculți pe cele două polițiste povestind despre nopți nedormite, accidente, anchete complicate și decizii grele, concluzia este mai simplă decât orice discurs festiv: unele profesii nu au nevoie de adjective. Au nevoie doar de oameni buni.
***
Despre femei, profesii și prejudecăți
Nevoia de a proteja femeile (și copiii) este un reflex biologic, profund legat de perpetuarea speciei, pe care îl purtăm fără a fi deplin conștienți de forța lui.
De aceea, în situații de urgență, prioritățile sunt încă – firesc – orientate către protejarea lor. E posibil ca unul din efectele perverse ale acestui reflex să fi fost, în timp, poziționarea femeilor în planuri profesionale secundare, considerate mai „protejate”. Realitatea prezentului arată însă că, în majoritatea profesiilor, diferențele biologice nu influențează calitatea muncii.
Și poate că de 8 Martie – sau în oricare altă zi – ar fi mai potrivit să celebrăm în primul rând calitățile feminine, altele și fundamental diferite de cele masculine, fără a simți nevoia de a redescoperi, an de an, cu mirare, că femeile sunt la fel de capabile profesional ca bărbații.
Dan Crișan
Articolul Gânduri de Ziua Femeii *** Femeie polițist. Profesionalism și empatie apare prima dată în ziarulfaclia.ro.