Am ales pentru seara zilei de vineri 17 aprilie, Oratoriul Bizantin de Paști. Patimile și Învierea Domnului de Paul Constantinescu, alegere excelentă nu numai pentru mine, pentru toți cei care au umplut aproape până la refuz sala Operei Naționale clujene. Eveniment cu nuanțe artistice și spirituale multiple, cale deschisă de introspecție și conectare interioară, toate de o egală importanță. Și am în vedere aniversarea celor 20 de la restaurarea Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului-binefăcătoare prezența ÎPS Andrei Andreicuț, plus de binecuvântare, bucurie și har-în atmosfera de sărbătoare a Sfintelor Paști și a Sărbătorii Luminate.
Oratoriul Bizantin de Paști. Patimile și Învierea Domnului are, ca lucrare, o istorie ce trebuie cunoscută în datele esențiale. Oratoriul a fost compus în 1946, prezentat în primă audiție la 3 martie 1946, dirijor George Enescu. Paul Constantinescu primește premiul Asociației Muzicale Române, și cu toate acestea, compozitorul își retrage lucrarea, optând pentru o versiune proprie a textelor alese, versiune terminată la 24 aprilie 1948, imposibil de prezentat în concert, România devenind republică populară. Așa că prima prezentare publică are loc la Dresda, 1973, lucrarea fiind îndelung aplaudată, plus cronici muzicale favorabile. În România este prezentată pentru prima dată în 1990, 12, 13 și 14 aprilie, sub bagheta Maestrului Cristian Mandeal.
Se impune o prezentare. Paul Constantinescu lasă moștenire spirituală cele dintâi oratorii religioase ortodoxe, două dintre cele mai importante lucrări ale genului, demne de a fi puse alături de cele similare de JS Bach și Handel. Și mă reîntorc la Oratoriul de Paști, compozitorul optând pentru texte liturgice din slujbele ortodoxe ale Săptămânii Mari și ale Învierii, ce vizează Patimile, Răstignirea, Învierea Mântuitorului. Melosul are la bază texte de Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, Theodor Stupcanu, Ștefanache Popescu, Ion Popescu, George Breazu.
Paul Constantinescu valorifică tradiția muzicii bizantine, integrând-o într-un limbaj cult, occidental, creând astfel o punte între spiritualitatea ortodoxă și forma clasică de oratoriu. Dualitatea Patimi-Înviere este organizată pe mai multe secțiuni-recitative, coruri, arii-, păstrând specificul românesc. Naratorului îi revine rolul Evanghelistului, corul exprimă comunitatea credincioșilor, soliștii sunt cei care dau glas momentelor lirice și dramatice, de o forță expresivă remarcabilă, cu accent pe trăirea religioasă autentică și nu pe spectaculos. Ceea ce conferă Oratoriului de Paști identitate, experiență solemnă, meditativă, profund emoțională.
Dirijorul Tiberiu Soare ne este cunoscut. Profesionalismul D-sale este garantul interpretării coerente și bine articulată, așa cum a fost și pentru Oratoriul de Paști. Echilibrul dintre orchestră, cor și soliști a fost excelent gestionat, putând vorbi și scrie despre o profundă cunoaștere a partiturii, un gest dirijoral care a pus în valoare atât dimensiunea contemplativă, cât și momentele de intens dramatism ale lucrării. Muzica respiră, momente de grație când simți că timpul se dilată.
Distribuția a fost și ea una remarcabilă. În rolul Evanghelistului, baritonul Florin Estefan a reușit să transmită cu autenticitate, încărcătura emțională a textului. Basul Beniamin Pop (Iisus) a impresionat prin claritatea timbrală și siguranța în pasajele lirice. Tenorul Cristian Mogoșan (Iuda/Tâlharul cel rău/Îngerul) a conferit gravitate și profunzime intervențiilor sale. Mezzosporana Iulia Merca (Maica Domnului/Mironosița) a adus plusul de luminozitate, conturând fraze muzicale de mare finețe. Basul Molnar Zoltan (Pilat/Tâlharul cel bun) s-a integrat cu naturalețe în arhitectura sonoră a lucrării. Sopranele Roxana Șelariu și Sara Mihali (Două mironosițe) au completat armonios ansamblul solistic.
Corul-dirijor Corneliu Felecan-are un rol esențial. Redă cu fidelitate specificul cântării, susține tensiunea dramatică a discursului muzical. Omogenitatea și claritatea celor două ansambluri corale reunite-Corul ONR, respectiv Corul Filarmonicii din Oradea-au contribuit decisiv la impactul general al interpretării.
În fine, este de remarcat melanjul artistic al artelor, spectacolului pe de o parte, artelor vizuale de cealaltă parte, merit al scenografului Magdy Hawash. A ales inspirat scene din lucrări de Caravaggio (Punerea în mormânt a lui Hristos, Prinderea lui Hristos), Leonardo da Vinci (Cina cea de taină), Giovanni Bellini (Învierea lui Hristos), Michelangelo (Pieta), Pierro della Francesca (Nașterea lui Iisus), Gerrit van Honthors (Iisus în Grădina Ghetsimani) și Annibale Carracci.
Finalul, dincolo de aplauzele entuziaste, o stare de liniște interioară. Pentru că Oratoriul Bizantin de Paști. Patimile și Învierea Domnului a fost și rămâne seara de concert care nu s-a terminat odată cu ultima notă.
Demostene Șofron
Foto Nicu Cherciu
Articolul Seara la Operă – Lumina cea neînserată! apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
