Cătălin Chirilă a ratat calificarea în Finala A a probei de canoe simplu masculin pe 1.000 de metri, vineri, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce s-a clasat pe locul al cincilea în semifinale.
Chirilă, campion mondial în 2022 şi vicecampion mondial în 2023, care stabilise în serii un nou record olimpic, în 3 min 44 sec 75/100, a fost înregistrat acum în 3 min 45 sec 78/100, urmând să evolueze în Finala B.
„Înainte de start în semifinală am fost foarte degajat, bazându-mă pe propriile puteri. Ştiam că dacă mă ţin de strategie totul va fi bine. Din nou, revin la aceeaşi concluzie, cu vremea nu te pui. Valurile şi vântul m-au încurcat. Au fost detalii tehnice pe care nu le-am respectat cu stricteţe şi asta m-a costat. Dar nu există scuze în sport, până la urmă despre asta e vorba. Nu a fost să fie.
În semifinală nu am reuşit să fac faţă condiţiilor meteo şi efectiv m-au scos din ritm acele valuri, care mi-au luat din direcţie. La un moment dat, a trebuit să mă concentrez mai mult pe cârmă decât pe palele cu care trebuia să înaintez. M-am ţinut de tactică până în ultimii metri. Din punctul acesta de vedere a fost excepţional. Am simţit că m-am urcat pe adversari, însă avantajul pe care l-au avut ei în ultima parte şi-a spus cuvântul. Acele sutimi le-am pierdut exact în ultimii metri. Am controlat foarte bine cursa în prima parte, am vâslit relaxat, ştiam că pot declanşa finişul. Am şi făcut-o în ultimii 300 de metri, am urcat, însă, cu vremea nu te poţi pune. Asta este principala concluzie pe care o pot trage”, a explicat sportivul român.
Chirilă (26 ani) se clasase pe locul 11 la Tokyo în această probă, câştigată atunci de Isaquias Queiroz.
România nu a mai obţinut o medalie olimpică la kaiac-canoe de la Sydney, din 2000, când Florin Popescu şi Mitică Pricop câştigau două medalii la canoe dublu, aur la 1.000 metri şi bronz la 500 metri.
Programul de sâmbătă al sportivilor români
Sportivii români vor evolua la Jocurile Olimpice de la Paris, pe 10 august, la un singur sport, lupte.
Lupte
12:00 categoria 62 kg feminin, libere – recalificări: Kriszta Tunde Incze (dacă se califică)
12:30 categoria 76 kg feminin, libere – optimi: Cătălina Axente
13:50 categoria 76 kg feminin, libere – sferturi: Cătălina Axente (dacă se califică)
19:55 categoria 76 kg feminin, libere – semifinale: Cătălina Axente (dacă se califică)
21:50 categoria 62 kg feminin, libere – meci pentru bronz: Kriszta Tunde Incze (dacă se califică)