May 23, 2024

Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga(BCU) Cluj a găzduit marți, 23 aprilie 2024, de Ziua Bibliotecarului, în sala „Ion Mușlea”, lansarea albumului Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga. 150 de ani de istorie”. La eveniment au participat conf. dr. Ionuț Costea, profesor emerit dr. Doru Radosav și conf. univ. dr. Florina Ilis, bibliotecari și profesori universitari clujeni. Volumul cuprinde o istorie ilustrată a evoluției Bibliotecii Universitare din Cluj pe parcursul celor 150 de ani de existență. Autorii albumului sunt Katalin Luffy, Paula Ștefan, Călin Emilian Cira care fac parte din colectivul de la Colecții Speciale Arhivă Orală și Imprimerie a BCU. Totodată, la realizarea albumului și-au adus contribuția și membrii Laboratorului foto al Bibliotecii.

Bibliotecarul, cavaler al cunoașterii

În deschiderea evenimentului, conf. dr. Ionuț Costea a spus că lansarea albumului coincide cu o dublă sărbătoare: „Sărbătoarea Bibliotecarului corespunde cu sărbătoarea Sf. Gheorghe. Putem să întrezărim un tip de reprezentare simbolică ce asociază cele două ipostaze: cavalerul și savantul, în cazul nostru bibliotecarul. Sf. Gheorghe este o reprezentare exemplară a Evului Mediu. Binele învinge răul. Lumina răpune întunericul. Credința biruiește forțele necuratului. În comparație, savantul sau bibliotecarul, într-o metaforă a modernității, poate fi înțeles ca un cavaler al științei, al cunoașterii.”

În prezentarea noului album aniversar, conf. univ. dr. Florina Ilis a spus că volumul este unul de excepție care onorează Ziua Bibliotecarului. În opinia Florinei Ilis, volumul este un album documentar deoarece imaginile din album au fost selectate conform unor criterii precise riguros stabilite dinainte, unele din fotografii făcând parte din fondul de arhivă al BCU. De asemenea, fotografiile noi din album au urmat un criteriu bine definit. Albumul prezintă o concepție unitară, lucrarea fiind alcătuită în jurul unei idei structurate clar, ușor de urmărit prin intermediul textului și al fotografiilor. Textul de prezentare istorică este elaborat pe baza bibliografiei dedicat istoriei Bibliotecii fără partipriuri care să privilegieze anumite puncte unilaterale de vedere sau viziuni ideologice conjuncturale.”, a precizat Florina Ilis.

Volumul lansat marți, 23 aprilie 2024, este primul album documentar al BCU. Primul album dedicat Bibliotecii a fost publicat în anul 1965, care după cum a precizat Florina Ilis, a reprezentat mai degrabă un material de promovare al Bibliotecii. În albumul din 1965, fotografiile au ilustrat doar prezentul Bibliotecii fără să se apeleze la fotografii din fondul documentar de arhivă.

Profesor emerit dr. Doru Radosav a descris proaspătul album ca fiind „o carte a cărților”: „Este o carte despre cărți, o carte a cărților, este o carte despre o biblioteca ideală, care rezonează în spațiul idealității. De altfel, în istoria cărții și a bibliotecilor a fost o căutare neistovită în a descoperi cartea ideală: cartea ideală a lui Verlaine care vorbea despre o carte mare, singura carte a lumii, scrisă de mai mulți autori, dar o singură carte sau cartea „utopie” a lui Borges. Borges a fost directorul Bibliotecii Naționale din Buenos Aires și a tot căutat în bibliotecă cartea ideală. N-a găsit-o și atunci s-a apucat să o scrie el. Astfel s-a declanșat activitatea de scriitor a lui Borges.

Biblioteca, comunitate și memorie

De asemenea, distinsul profesor universitar clujean a apreciat că volumul este „o carte memorie”: „A doua direcție de lectură este o carte memorie. Textul este însoțit de imagini, are o complexitate în planul comunicării. Este vorba despre o biografie colectivă a Bibliotecii în care dimensiunea textuală coexistă cu cea iconică care dă măsura unui corp viu, cel al Bibliotecii, o formă de comunitate, de memorie și de sentiment. Această carte memorie se înscrie în ceea ce se spunea într-un scenariu de film , în serialul „Downton Abbey”, treaba cu viața „nu este decât o afacere din care ne rămân doar amintirile”. Apoi, dimensiunea iconică a cărții prezintă poze de ieri și poze de azi ale Bibliotecii într-un dialog, poze alb-negru cu poze color, care creează o anumită tensiune a lecturii. Și provoacă o anumită meditație. Am urmărit cu predilecție pozele de bibliotecar care mi-au provocat întrebări: „Cine sunt acești oameni? Cum au trăit? Care a fost viața lor?” Este tulburător să știi că în spatele zecilor de bibliotecari de la o conferință sau curs de formare stau vieți, destine. „Cum arătau acești oameni? Ce făceau? Cum gândeau în comparație cu noi, cei de astăzi? Este provocator să meditezi. De asemenea, se succed generațiile de bibliotecari: bibliotecari din anii 60, 70 care aduc Biblioteca într-o linie de eternitate. Biblioteca este eternă prin succesiunile generaționale. Dar Biblioteca este eternă și prin mobilierul care nu s-a schimbat în mare parte. Mobilierul este același cu mici intervenții. Un celebru vizionar al educației Sir Ken Robinson spunea Prestigiul unei instituții universitar-academice stă în vechimea, vetustețea, în zidurile și în mobilierul ei”. Prestigiul bibliotecilor, a universităților stă în vetustețea și bătrânețea lor. Această bătrânețe este reprodusă prin fotografii în album”.

Pe de altă parte, tot în această linie de lectură-carte memorie profesorul emerit dr. Doru Radosav a vorbit despre „memoria pioasă”. Sălile Bibliotecii au o denumire, sala „A. Lapedatu”, sala „A. Marino”, sala „E. Racoviță”. Este o zonă de pietate pe care biblioteca o aduce cu recunoștință și cu venerație înaintașilor. Și aceasta este o linie de eternitate a Bibliotecii. În concluziile sale dr. Radu Radosav a punctat că albumul este o carte „poveste”, rezumativă, succintă, nepretențioasă, coerentă. Adică, o consulți pe nerăsuflate. Este o poveste convingătoare despre ceea ce înseamnă cei 150 de ani. Pornește de acum 150 de ani și se încheie indefinit, nu se știe când se încheie această poveste. În acest decar se îndeasă viețile bibliotecarilor, viețile cărților. Este o succesiune generațională, perenă în care faptele biografice se împletesc cu viața cărților.” În final,  prof. emerit dr. Doru Radosav a spus că Este vorba de o carte sentiment, născută din dăruire și din inteligența autorilor pusă la lucru. Este o carte care sărbătorește zilnic viața bibliotecilor, dar mai ales viața bibliotecarilor.

Tia Sîrca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *